ganduri · Oameni de langa noi · pe contrasens · Uncategorized

Macar niste cartofi

Scriam săptămâna trecută despre Marian,  baiatul care  spală parprize în intersecţiile Manastirea Curtea de Arges.bucureştene. Gândul la Marian mi-a trezit amintirea altui puşti, de vârstă similară. În alt oraş, alt nume, altă poveste, aceeaşi seriozitate prematură.

Eram în Curtea de Argeş, însoţind un grup privat de turişti străini.Vizitaserăm împreună Mănăstirea, Curtea şi le dădusem pauză de masă. Mi-am luat vreme de răgaz pe o bancă în curtea Mănăstirii. Îmi priia linistea şi eram mai aproape de locul întalirii. Pe o bancă altăturată, chiar în dreapta mea, se aflau doi poliţişti comunitari. Aud în staţia lor cum la un magazin s-a furat un portofel. M-am gândit la turiştii mei, care erau în mare parte seniori. Am ţuşnit într-acolo, în caz de Doamne feri,  unul dintre ei era victima, să fiu acolo!

Am ajuns în magazin, m-am liniştit şi am luat-o alean la pas, înapoi spre mănăstire. Chiar la prima intersecţie, la vreo 100 de metri de magazin, mă acostează un puşti. Blond cu ochii albaştri, slăbuţ nevoie mare! Era îmbrăcat într-un tricou alb cu dunguţe fine bleu, pantaloni trei sferturi, iar pe cap purta o şapcă  albă mare, uşor prea mare pentru capul lui.

Săr’mâna…. Nu îmi place să cerşesc, dar am nevoie de nişte bani să facă mama mâncare. 

Eu, de colo, deja relaxată.  Nu îţi dau măi, niciun ban. Unde îi duci?

Vorbind foarte repede, în timp ce învârte în aer o punga transparentă:

Acasă… Mi-a zis mama că ne face mâncare dacă îi aduc nişte cartofi. Continuă să vorbească, din ce în  ce mai repede. Strânsesem 5 lei, dar mi-am cumpărat şapca asta

zice el în timp ce ducea mâna spre cap.

Mă uit la şapca albă, se vedea că e nouă.  Acum îmi explicam şi de ce este atât de mare!

Aveam o şapcă zice răsucind punga din mână. Abia atunci realizez că, într-adevăr în punga din plastic transparent se vedea cozorocul unei şepci negre,

dar mi se încinsese capul! turuie el în continuare. Am cumpărat-o p’asta, dar acum nu mai am bani de cartofi.

Arunca vorbele ca la trageri, repede şi împrăştiat, încât nu aveam timp să vorbesc! Într-adevăr era o zi călduroasă, poate prea însorită. Chiar îl cred că în şapca neagră îi exploda capul!

Dacă nu vreţi să îmi daţi bani, puteţi să îmi cumpăraţi cartofi, fiindcă banii îi vreau pentru mâncare! a continuat el în acelaşi ritm, în timp ce sprâncele i se adunau a încruntare. A respirat abia la final, când a terminat de zis tot refrenul. În pauza lui de respiraţie apuc să îl întreb:

Dar unde e mă maică-ta?

La câmp, la sapă cu ziua continuă tirada. Mie mi-a zis că trebuie să aduc cartofi. Frate-meu e prea mic şi baza e în mine.

Text pe care îl aude acasă, îmi zic în sine.

Ştiu că nu vreţi să îmi daţi bani, dar puteţi măcar să îmi cumpăraţi un chil de cartofi. E acolo un magazin! şi îmi indică cu mâna, în direcţia din care eu unde venisem.

Era evident că de mâncare avea nevoie şi nu cerşea de dragul unui leuţ pe care să îl tragă pe nas sub formă de aurolac. Am cedat. M-am întors uşor către magazin, iar el  a simţit că am un moment de slăbiciune.

Promit că nu vă mai deranjez, vă aştept aici….

I-am zis să meargă cu mine. În timp ce eu mergeam, el ţopăia alături învârtind în aer  punga din plastic. Părea vesel!

Cum te cheamă?

A început să turuie, cu o doză de nervozitate, aşa cum o făcuse şi înainte, acum pe un ton mai vesel, aş zice.

Călin. Sunt din satul … şi mai am frate în clasa a I-a. Eu sunt mai mare, trec a patra.

Aveam o nelămurire:

Mama ta ştie că eşti aici?

Mama mi-a zis să îi aduc cartofi  să facă mâncare când vine de la sapă. Am avut 5 lei, dar mi-am luat şapcă. Nu pot să mă duc acasă fără cartofi!

Atunci am înţeles. Erau nevoiaşi, dar nu cerşeau. Pe el îl pusese păcatul ca în drum spre cumpărături să cheltuiască pe  şapcă cei 5 lei pe care maică-sa îi dăduse să ia de ale gurii, iar el nu mai avea din ce cumpăra cartofi. Probabil îl aştepta o papară bună, aşa că a început să ceară bani sau cartofi.

Am intrat în magazin cu el săltând alături. Am cumpărat nişte ceapă, câţiva morcovi, un săculeţ mic de cartofi. Cât am fost în magazin  nu a scos un cuvânt, în ciuda logoreei ce o avusese înainte. I se luminase faţa.  A stat în spatele meu la casă şi încetase să învârtă punga în care avea şapca neagră, cea care îl băgase în necaz.

Când am ieşit din magazin i-am pasat cumpărăturile. L-am lăsat acolo, în faţa magazinului, în timp ce îşi aşeza legumele în plasă. În dinţi ţinea punga din plastic, în care era vechea lui şapcă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s