ganduri · Oameni de langa noi · Uncategorized

Ma cheama

Mă cheamă….

L-am văzut în trafic în centrul capitalei săptămâna trecută. L-am observat pe stradă, între maşini. Sunt sigură că şi el m-a observat pe mine, fiindcă a parcurs distanţa între semafor şi buburuza mea ca o vijelie. Ce faci, ţi-ai schimbat sediul? L-am întrebat râzând. Da, m-am mutat… a continuat el în timp ce îmi spăla sârguincios parbrizul.

Obişuiam să îl văd în altă parte a Bucureştiului, în timp ce mă îndreptam seara spre casă. De obicei nu îi las să îmi spele geamul, chiar fac urât dacă încearcă. Şi pe el l-am refuzat. Nu am putut să fiu arici, fiindcă de la bun început s-a arătat de bun simţ. Mi-a dat bineţe şi apoi m-a întrebat dacă vreau să îmi spele parbrizul. Iniţial am spus nu, dar a continuat să îmi vorbească pe un ton calm. Nu m-a înmuiat tonul, ci înţelepciunea lui. Nu vă iau niciun ban, dar este murdar şi nu e bine. Nu ştiu dacă a fost strategie de marketing sau pur şi simplu chiar asta a gândit, dar văzând un copil păstrându-şi cumpătul şi argumentând atât de bine, m-a domolit. Era un copil cu tenul deschis şi cu haine foarte curate, spre deosebire de restul spălătorilor de parbrize. I-am mulţumit la final şi părea bucuros, mai bucuros decât de bănuţii pe care i-am dat. Apoi o bucată de vreme, când îl prindeam pe “tură”, mă observa şi prima maşină la care venea era a mea. Şi să nu credeţi că i-am dat vreo sumă!

Da, m-am mutat… Cât să îţi dea şi oamenii? Ajung să te cunoască şi te gonesc sau ţipă. Continuă vocea copilului.

Atunci am înţeles de ce venea la mine, deşi nu îl umpleam de chilipir. Eu îi vorbisem frumos. Apoi, mai e şi poliţia… a continuat el. L-am întrebat dacă are un nume. Mi-a spus că îl cheamă Marian. Cât am stat la semafor, efectiv am interogat.

Marian şi mai cum?

Mi-a spus un al doilea prenume, fără să îmi spună numele de familie.

Câţi ani ai?

Fac treispe in aprilie.

Mergi la şcoală Marian?

Da merg.

Eu de acolo, mă arăt sfătoasă,deşi în urmă mi-a părut rău, fiindcă nu ştiu prin ce trece bietul copil.

Să mergi că te ajută.

Da, ştiu… şcoala îţi dă viitor. M-a blocat, în timp vocea lui mai curgea…

… sunt în clasa a IV-a la şcoala…

Nu am auzit şcoala şi abia mai târziu, după ce am plecat, mi-am dat seama că era prea mare pentru clasa a IV-a. Data viitoare îl voi întreba de ce. Dacă îl mai găsesc în acelaşi loc sau dacă nu cumva drumurile mă poartă într-un alt colţ de Bucureşti unde să îl văd între maşini.

M-am gândit la “Filantropica”: “Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană!” Aşa e, dar unii pot spune poveşti adevărate.

Văzându-l, mi-am amintit despre Călin… Pentru cine stă să asculte, fiecare are un nume…

Un gând despre „Ma cheama

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s