excursie · Uncategorized

Un zambet de Mona Lisa sub cucerirea chineza

Am avut o perioada mai plina si am ramas in urma cu povestea.  Asa.. unde ramasesem? In drum spre metrou. M-am oprit de mi-am luat un kebab de la niste negrotei aciuati prin zona si mi-am dat seama ca am dat bani pe o teapa care nu era nici kebab, dar nici tocana in chifla. Asa imi trebuie daca in tara gastronomiei fine poftesc la cacat tocat vadut pe marginea drumului. Am ajuns in statia  Bir- Hakeim de unde trebuia sa luam metroul-tramvai 6. E o statie suspendata, simplista in felul ei.  Ajunsa la hotel realizez ca ziua a fost prea lunga, iar rahatul in paine prea gretos ca sa mai mananc, asa ca am bagat cornul in perna si am tot dormit.

Dimineata, timpul pentru mic dejun. Obligatoriu inclus. Scump inclus. La restaurant o tanti manca trei feliute de iarba. Cobor in restaurant in partea cu vedere spre strada.  Ma instalez. la masa de vis a vis  un cuplu de rusi in varsta. Vai ce dezamagire! Mancasera sanatos, mult adica,  dar nu ca mine de sanatos. Ei bine, imi voi lua revansa!!! Termita am fost. Omleta, peste, branzeturi, unt, fructe, seminte si la final  produse de patiserie.  Basca cafea si suc de grepfruit.  Nu cred ca aia se asteptau ca intr-o creatura atat de mica poate intra atata mancare.

Am plecat spre Louvre, iar pentru a ajunge la marele muzeu european, am coborat mult inainte. Am facut o tura  prin Place de Concorde. Acolo eram ca „aaaaa” cu gura cascata. Atata spatiu  si atat de frumos prin spatiu neocupat. Cladirile monumentale, mare parte construite in stil renascentist, fie in stil neoclasic. Oricum  goticul, cu arcadele ascutite, cu multe unghiuri si forme stricte, nu prea l-am vazut in Paris. De fapt nu l-am vazut. Exista multa opulenta, mult fast, multa culoare si stralucire. Nu stiu daca ma pricepepti, dar  pozele pentru ilustrare vor elucida cazul. Apoi ne-am plimbat prin Jardin des Tuileries, unde am vazut, din nou, iarba tunsa perfect, copacii taiati in forma patrata (asta o remarcasem si in gradinile Luxemburgului), statui moderne sau clasice, mici lacuri populate cu ratuste (sunt probabil mute si nu mananca. Nu am auzit nici galagie, nu am vazut nici reziduuri.)

Gradinile se termina glorios cu un arc. Un nou arc, nici nu stiu al cui, nici pe cine comemora. Tot glorios era un oficial chinez, care, imbracat la  costum si cu o postura tapanoasa isi tot foia si rotea mainile. parca se intreba, stand la poza :sa le tin la spate?nuuu arata neprietenos fata de tovarasi. Sa le pun in fata? Nuuu, asa le arat ostentativ tovarasilor. Sa le pun pe langa corp?… mm, parca arata prea camaraderesc.  In fine. pana la urma, a facut fotografiile in toate posturile. Inainte de a parasi  scena si a-si duce la indeplinire coregrafia , cel care parea fi subaltern  si il poza   a scos  un ciot de aparat, unul mic si firav si, hlizindu-se, s-a asezat hotarat la poza. Asta era degajat, in tricou colorat, iar la poza a stat fericit facand reclama la pasta de dinti chinezeasca. Asta da succes comunist in lumea capitalistilor!

In  FIne, vedem Louvre. De fapt nu. primul lucru pe care il remarci este  discrepanta intre clasicul cladirilor din jur si piramida de sticla. In prima faza  am fost tentata sa carcotesc si sa spun „ce rahat, ce anomalie! Au trantit-o si astia de garduri!” Ei bine mi-am dat seama ca nu este asa. Piramida, prin imbinarea ei de mama a culturii, dar si ultra modernism, atrage placut atentia asupra cladirilor invecinate. Este evident ca nu este o pleasca moderna pusa in mijlocul cladirilor medievale, francezii nu fac asta. In Paris nu am vazut cocina aia de  bloc de sticla langa o cladire veche, dupa cum nu am vazut urma de  cablu sau fibra. Totul este facu ca  zona in care te afli sa sugereze atmosfera perioadei in care acea constructie a fost ridicata. De aceea nu mai spun ca piramida  este o porcarie, dupa cum am fost tentata initial. Mai mut decat atat. Turistul aflat in piramida sau jos la intrarea in muzeu, poate vedea opera arhitecturala clasica din jurul sau. Bine, asta este o parere personala, o parere de necunoscator, de turist care admira lucruri prin prisma imaginatiei proprii.  :)

Am intrat in marele, gloriosul, monumentalul muzeu . Este coplesitor. Coridoarele sunt impresioante, prin dimensiune, prin plinatatea  si opulenta decoratiunilor, prin marea de oameni ce pare sa se reverse peste tine. Ai senzatia ca esti o picatura intr-un val, iar daca ai dori sa te opui fluxului apei, ai putea avea necazuri, faramitandu-te in alte mii de picaturi mai mici.  Era evident ca nu vom vizita decat o frantura din muzeu  asa ca am ales Renasterea (bien sure), Egiptul antic, perioada romana si greaca clasica si o bucatica din partea medievala si o alta din cea etrusca.

Cand ne-am purces spre Monalisa a fost simplu. In afara abundentei de semne si indicatoare, toata lumea parea sa mearga intr-o singura directie. Francezii au fost hrapareti,au luat diverse de la aproape toate natiile. Perioada renasterii este bine ilustrata cu pictorii italieni (Rafael, Da Vinci -cu cireasa de pe tort, Verachio, Veronese, Messina… s.a.aaaaaaa), dar prea putini turisti  se opreau in fata altor picturi decat aceea care parea destinatia finala.  La un moment dat am vazut ca dintr-o sala se iese in valuri. Acolo trebuia sa fie minunata, enigmatica, halucinanta etc.. Gioconda. Intram .. Giocondaaaaaaaaaaaaaaa! ete na. Cum am intrat in sala am vazut o capita umana, mare parte formata din straturi nu de paie ci oameni, cu trasaturi asiatice, iar, zeci de aparate de fotografiat clipocind.  Am incercat sa patrund in capita umana. Imi dau seama ca straturile alea suprapuse dinspre exterior  sunt de abia aperitivul. Randurile se subtiau catre marea cucerire, imaginea renumitei picturi. Nu stiu daca in trecut m-am descris, dar cred ca da. Sunt micuta de statura, asa ca singura solutie era sa ma strecor pe sub straturile umane. Misiune aproape imposibila fiindca si natiile pe sub care trebuia sa trec, erau preponderent mici de statura. Asa ca am incercat o metoda mai romanesca. Nu tocmai dat din coate, dar rasucitul pe loc e eficient. Uh sunt in fata. In fata, o pictura de dimensiune medie, care nu are nevoie de descriere. Un gand mi-a trecut prin minte: o fi pe bune? o fi originalul? Neeeh. Nu cred ca lasau o capodopera sa fie fotografiata si  destul de expusa la o gloata de oricine. Arata fix ca in manuale, desi in fotografia din carte nu se vede acel geam fumuriu de protectie.

Am vizitat restul de aripi si sali propuse in destula liniste, nu a mai fost aglomeratie si nici imbulzeala.  De abia la Venus din Milo am dat de aceeasi aglomeratie de mici, bruneti la par, galben la strat, mari la sfat care se fotografiau intr-una.

Cand am iesit din muzeu caldura mare, sete mare mon cher. Am incercat sa gasim berea dupa miros, dar nu a mers. Ne-am oprit la o braserie in apropiere : o bere mica 10 euro. Scump, doamna scump! de fapt n-am mai zis nimic, ne-am carat gasca pe nevorbite.  Adica frantuzeste!Am oprit la o braserie draguta, cu o vedere incredibila spre Louvre.  Daca tot bem, hai sa si mancam. Ce mancam? ce e in meniul zilei? carpaccio, adica niste carne de vita cruda, buuuuna rau!. daca mi-ar fi zis cineva ca o sa ma ling pe deste mancand carne cruda cu boabe verzi (care nu erau nici capere, nici mazare) ceva branzet/ parmezan si verdeturi, ziceam ca a baut gaz. dar nu  a baut nimeni gaz si da, chiar asa am facut: m-am lins pe deste si am lins farfuria.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s