Uncategorized

Călătorie de weekend

Călătoria de weekend a devenit de fapt călătoria de weekend  -aici gândisem un zâmbăcios, dar cum nu am schimbat nenorocirea de tastatură, rămân cu gândul. Alt smilei . –  Cum sunt o doamnă,una cam stresoasă în ultima vreme, ce pălăria mea de doamnă, am fost la ultima fiţă în materie de terapii: terapia prin shopping. Ce mai la deal, la vale, am fost o tură scurtă la shopping în străinătate.Sunt tare, nu?  aici încăpea un nou zâmbărici,care o să apară după ce mă voi învrednici ca în turele de cumpărături să iau  o tastatură nouă.

M-am urcat pe calul meu vânjos  care numără vreo 11 cai putere şi vreo 125 de cmc şi m-am oprit după  vreo 65-70 km de mers, în ţara vecină.  Am avut o oprire scurtă la vamă. vamesul bulgar „unde?” eu „la Ruse” vameşul „ţingură? Acolo e limba am gândit eu, dar i-am răspuns că da, merg să beau o cafea la Ruse. Mi-a dat drumul să plec. Omul nu vroia să şicaneze, dar era curios, fiindcă era a doua oară când mă vedea pe acolo într-o perioadă de două săptămâni. Ce noroc pe mine să nimeresc pe aceeaşi tură.

Am ajuns în străinătate, la Ruse şi m-am ameţit puţin pe nişte străzi cu sens unic  că nu am nimerit  din prima locul unde mai parcasem  anterior- ce ameţită- şi m-am pus pe colindat prin magazine şi pe tocat nervii vânzătoarelor. Nu am talente de genul ăsta, talente de scos oamenii din sărite, dar acum chiar aveam de gând să pierd vremea şi să văd ce mi se potriveşte, iar in final sa cumpar niste opinci ceva.

În primul magazin cer în engleză o pereche de sandale numărul 35. Citesc în privirea pierdută a vânzătoarei că nu m-a înţeles aşa că îi zic neaoş  româneşte „treişinci”. Na ca  asa pricepu. A luat vreo trei perechi de sandale si mi le-a asternut la picioare. Pe unele le-am exclus din start. Nu vreau sa ma simt pizti  din cauza infatisarii sau a tinutei, asa ca am trecut la chestii mai comode, nu mai sexoase. Am tot zis asta nu , asta nu , asta nu pana am am extenuat-o pe vanzatoare care a ridicat mainile si le-a lasat pe langa corp, semn de neputinta si ca mai mult de atat nu poate face. I-am multumit in romaneste doar asa am vazut ca pricepe si am intrat in urmatorul magazin.

Am tot repetat povestea. Nu ma cunosteam. De obicei, in calatoriile prin magazinele bulgaresti, imi era rusine sa ma descalt fiindca efectul bocancilor in combinatie cu o zi calduroasa de vara este aproape evident si cu siguranta neplacut. Dar nu de data aceasta, pe cand eram determinata sa vad tot ce se poate vedea si sa probez tot ce se poate proba.

Dupa ce am terorizat cateva vanzatoare, m-am oprit intr-un magazin „latika”, daca imi amintesc bine. Erau mai multe sandale cu talpa ortopedica care pareau foarte comode, asa ca m-am oprit direct la acel raft. Din cele doua vanzatoare, una bunghea binisor engleza, iar fata s-a chinuit sa imi faca pe plac. Imi era greu sa fiu un client dificil, fiindca ele erau extrem de indatoritoare, dar cerinta si pretentia mea, ma faceau imposibila. Cerinta mea era un numar 35- sau 36 cu un clapod ingust – iar pretentia era ca botul sa fie acoperit, sa semene mai mult a pantof. fetele alea mi-au dat o lectie la cum ar trebui tratat un client. Pana la urma am gasit niste chestiute foarte faine, care mi-au placut la maxim, la un pret minimal : 54 leva – mai putin de 110 lei Am vrut sa platsc cu cardul, numai ca porcaria mea de maestro, emis de o banca cu nume de fitze si atat, nu a mers. Ma asteptam la asta, nu am putut sa platesc cu acel card nici in Carrefour Romania, era de asteptat sa nu il accepte in tara vecina . Mai aveam niste leva din vizitele mele anterioare in Bulgaria, dar nu imi ajungeau. Asa ca am mers la  casa de schimb si am schimbat direct din lei in leva.  Fain nu? oare invers e posibil? Oare la noi se schimba din leva in lei?

Prin plimbarile mele intre magazinele de incaltaminte am vazut intr-o vitrina o rochie movalie. Aveam pantofi, ma calmasem, asa ca m intrat sa o probez. Aici e o mare moda cu movul. Recunosc ca am intrat la o mare plezneala si cu niciun gand de cumparatura, imi placuse rochia aceea cu aspect de anii ’30 si atat.  Dar am probat-o  vanzatoarea a inceput sa zambeasca favorabil si imi tot comenta intr-o engleza slava „biutiful”,incat m-am lasat convinsa si  din restul de leva tocmai schimbati mi-am luat si rochie.

Dupa rochie a urmat inghetata. Au astia o inghetata extraordinar de buna. Este vanduta la un chiosc stradal, se cumpara la cupa si se vinde la gramaj. Nu asta e minunatia, ci gustul. Spre exemplu in inghetata de ieri am simtit bucata de zmeura, ci nu aroma. Toata  sfaraiala: 2.14 leva. A urmat terasa, cred ca se numeste Papagala. Alta ieftineala : o cafea, un fresh si o apa vreo 4 leva.

Am intrat si in magazinul din centrul . Am cumparat doua stickuri, un sampon si o apa, alti 15 leva. Aici trebuie sa comentez putin. Am stat la raftul cu sampoane indelung, gandindu-ma si analizand ce sampon sa cumpar. Pana la urma am cumparat un sampon pe care scria hair repair si pe care de abia acasa l-am vazut ca e pentru blond. Eu nu-s blonda. Nimeni din familie nu are parul blond, cred ca neuronul meu s-a vopsit intre timp. Dar atata am invartit si am innebunit bidoanele de plastic cu sampon in ele, incat nici eu nu mai stiam la care ma uitasem si despre care am zis asta. La final am zis, gata, am stat cam mult – ma apucasera regretele- si m-am carat. Bineinteles cu tot cu samponul pentru par blond. Mi se cam luase si de haladuiala si mai ales de fataiala de cumparaturi. Ultima achizitie o demonstreaza din plin – semnul exclamarii si zambarici.

Ultima achizitie din Bulgaria, ca imediat ce am trecut podul m-am oprit la tura scurta de cumparaturi in Duty free. Ei, uimire, preturile s-au marit si acolo.  Am tot dat bice si am ajuns acasa.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s