ganduri · Tara mea cu ochi frumosi · Uncategorized

O zi obişnuită de iarnă

Alina îmi atrăgea atenţia că  nişte poze puse pe blog, însoţite de trei vorbe, e semn de lene. Este şi asta adevărat. Dar mai e ceva. Zilele astea, deşi edilii (cel puţin cei care diriguiesc treburile pe unde mă flenduresc eu) s-au mişcat graţios cu deszăpezirea, nu la fel pot spune de concetăţenii mei care au debordat de nesimţire şi căcănăreală. Ştiam că voi ajunge la vocabular d’ ăsta neaoş dacă scriu, de aceea am evitat…

Duminică, zăpadă mare mon cher! Maşina mea era îngropată pe jumătate în nămete, dar asta este iarna! Se găseşte un deştept să intre pe stradă exact unde era grămada de nea mai mare. Rămâne acolo. Vine şi al doilea şi parcă sub orbul găinii intră pe aceeaşi alee  înfundată de zăpadă, plus de o maşină cât un lat de stradă. Rămâne şi ăla acolo! Îşi scot ăştia maşinile după nişte ore şi mă apuc de coada lopeţii cu ideea că eu Gică forţă o să dau la o parte troianul până în capătul aleii si voi pleca la muncă motorizată. Mă mişcam cam fără spor , ce-i drept! Ridicam lopata în aer şi instantaneu venea vântul şi de nu-mi  frigea o rafală pe faţă cu zăpada de pe lopată cu tot! Într-un final, după doi -trei metri de lopătat,  dezertez şi îmi zic că nu o fi bai să merg cu RATB ul o zi!

În puii mei, dacă primăria de sector s-a mişcat cu talent încât pe străzile mai mari se mergea brici, pe trotuar, canci! Am mers pe stradă, de îmi mai trebuia un număr de înmatriculare şi eram o Mercedesă boboacă. De câte ori trebuia să mă trag pe trotuar din calea maşinilor, înjuram nesimţirea locatarilor care stau înfofoliţi în casă şi nu dau şi ei o lopată de zăpadă din drum, ca nu cumva să nu se spargă de frig!

Ajung la chioşcul RATB şi ca un cetăţean responsabil şi plătitor de taxe ce mă aflu vreau să îmi cumpăr bilet. Cer „două călătorii”. Tipa mă întreabă  scurt dintr-un cuvânt „cardul?” Mă uit cruciş şi răspund şi eu cu aceeaşi întrebare prelungită  „cardul?????????” „Da, cardul RATB” De unde am avut senzaţia că tanti RATB e lovită la pisihic de criză, m-am trezit eu că sunt eu lovită în  creier din lipsă de actualizare a vieţii de cetăţean de capitală. Sula Mărioara, parcă sunt de pe altă planetă! I-am replicat că nu am card,  vreau un bilet (aşa era pe vremea mea maică!). În fine cu biletul în buzunar, m-am îndreptat spre staţia de tramvai, mai mult călare (pe nămete), decât pe jos.

Eram fatală. Nu sunt o disperată a modei, ba dimpotrivă, mă îmbrac să îmi fie bine, nu contează ca arăt ca baba Dochia (deja am ilustrat asta, nu mai e nevoie de descrieri sau comentarii😉 ). Geacă de ski pe mine, minunata şapcă  în cap, pantaloni din fâş peste jeansi, apres skiuri, mănuşi de ski. Mortală! dar mă durea la brăcinari, mi-era cald şi bine,  unde era nămetele mai mare eu puteam să mă cocoţ. Mi-am dat seama de abia în staţie că fac notă disonantă cu mare parte a  lumii de pe acolo: paltonaşe subţirele, toculeţe, flecuşteţe,pleata pe post de căciulă, zgribuleală, umezeală, zăpezeală… vă cam imaginaţi despre ce vorbesc! Eu parcă veneam din vârf de munte!

La ştiri anunţaseră că afară e un fel de apocalipsă, iar mijloacele de transport în comun un fel de arca lui Noe. Am urcat în tramvai, m-am aşezat pe scaun şi acolo am rămas până a trebuit să cobor, pe motive de ajunsă la destinaţie. Nici urmă de buluceală! Pana corbului, mai bine aşa! Cobor şi o iau din nou la picior. O nouă tură de înjurături (în gând) la adresa asociaţiei de locatari şi „Pot să trec, am alt ritm de mers şi s-ar putea să vă calc pe picioare” (vociferat) de câte ori prindeam din urmă câte un melc.

Drumul înapoi spre casă a fost similar, singura deosebire  a fost destinaţia.  Odată ajunsă, speram să îmi scot maşina din parcare, întrucât mama mea, binevoitoare şi forţoasă, mai înaintase cu deszăpezirea.  O oră mai târziu îmi văd planul spulberat. Un Bulă şi-a parcat maşina (parcat, nu a rămas înţepenit) în mijllocul străzii, iar un al doilea Bulă, mai bulă decât primul, şi-a lăsat maşina la răscruce de vânturi, încât bloca două străzi, nu una.Un amărât a nimerit în spatele nesimţitului şi s-a târât ca racul înapoi timp de aproape o oră, până a  ajuns la aleea pe care tocmai intrase. Văzând astea am luat decizia de a mă deplasa tot cu RATB ul pentru încă o zi. Şi tot cu bilete, ca pe vremea mea:)

Nu stiu cat se vede, dar in dreapta e o alee blocata, cel din spate e blocat, inainte ca pionierul nu se mai poate
Nu stiu cat se vede, dar in dreapta e o alee blocata, cel din spate e blocat, inainte ca pionierul nu se mai poate

Na, că n-a durut să scriu despre astea, nici nu am înjurat foarte rău!

Un gând despre „O zi obişnuită de iarnă

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s