timp liber · Uncategorized

Mare artist, mare om, mare caracter

Am fost sambata seara la concertul lui Bobby McFerrin la Sala Palatului. Nu pot spune ca am fost uimita, fiindca il vazusem pe youtube inainte, dar pot  lauda o ora jumatate de improvizatii, sustinute pe un mare talent si o solida cultura muzicala.

Inainte de a incepe spectacolul m-am uitat mirata la aranjamentul scenei. Un scaun, un microfon undeva in stanga scenei  si niste boxe. Nu intrumente muzicale in fata, nu orchestra.  Undeva in  spatele scenei, pe partea dreapta a acesteia,  se vedeau un tambal si un contrabas. A aparut artistul. Un om simplu,cu plete afro,  imbracat in jeansi si ducand un microfon wireless in mana.  S-a asezat pe scaun si s-a pornit. Asta era concertul: omul asezat pe scaun si microfonul.

Apoi a implicat publicul. Fredona fragmente muzicale scurte pe segmente de public si apoi facea semn care parte a salii sa cante. Au existat scene hazoase cand publicul se incurca si falsa. Totusi, uimitor a fost cum publicul, neprofesionist, a reusit sa se comporte ca un  cor veritabil.

Apoi intreaba „stiti Bach”? si incepe sa sustina un scurt recital Bach, numai el, din voce. Omul cu microfonul. Trece la Ravel, implicand publicul in fragment. La un moment dat un mare falset, iar el comenteaza haios ceva de genul „da toti va incurcati la partea asta”. Asta era incalzirea pentru „pentatonic scale”. Vazusem pe youtube faza si aproape am fost convinsa ca la noi nu o sa iasa. dar a iesit! Care e faza? Fiecare pas al lui reprezenta o nota… da mai bine luati si va uitati ce altii cu filmari mai bune decat mine au surprins.

Au intrat si artistii romani in scena: Ionica Minune, acordeon,  Cristinel Turturica, tambal si un contrabasist, al carui nume nu il stiu nici acum.  A intrat tambalul cu un solo de jazz super, Bobby l-a acompaniat improvizand din voce incontinuu. Intra si acordeonul in joc, acompaniat de McFerrin. Cireasa de pe tort, ca amuzament in primul rand, a fost initiativa lui Ionica Minune de a canta „don’t worry, be happy” la acordeon. McFerrin a fluierat putin la refren, fara prea mare entuziasm parca. La finalul concertului a venit si justificarea: pe cand noi ascultam renumita melodie, el deja o intrepretase de milioane de ori.

Momentele de improvizatie si implicare a publicului au fost nenumarate. A chemat „cantareti” care sa cante solo alaturi de el, el acompaniind cu vocea. Toata stima pentru tipa care a cantat „Summer time”, pentru  talent si pentru inspiratia provocarii🙂

Printre  voluntari vine si un tip cu un sax. McFerrin il intreba amuzat pe pusti daca isi poarta instrumentul cu el peste tot, dar il acompaniaza pe improvizatie de jazz. Glorios!

Un nou moment de improvizatie  si interactiune cu publicul „am nevoie de niste dansatori, care sa nu faca asa” spuneMcFerrin balabanindu-si picioarele stanga- dreapta si inapoi. Si au venit! Multi, de la copil care abia invatase sa mearga pana la domnisoare, care, trebuie sa recunosc, au avut mare prezenta de spirit si au improvizat dansuri super faine.

Apoi a venit momentul corului. A invitat 16 cantareti. cati sunt puteti vedea cu ochiul liber. I-a asezat pe tonalitati si a incropit un cor. Era haios cand le spunea „sssst”. Ce a iesit, uitati si va minunati! Repet, erau din public, neprofesionisti!

La final, a bagat o piesa de jazz, cantand singur pe marginea scenei. m-am intrebat cand respira acest om. Am primit o explicatie (eu care sunt afoana in ale muzicii am nevoie de cuvinte multe pentru a intelege) : Canta o nota de sus si una de jos, intre cele doua el respira. Genial!!!

Au urmat ropote de aplauze… S-a intors si a intrebat ce vrem de la el. A cerut organizatorilor sa aprinda lumina.  A spus ca raspunde la intrebari. Unul a a strigat „don’t worry be happy” s-a distrat a zis ca asta e cerere si nu intrebare. A urmat un al doilea cu acelasi refren „don’t…” Atunci a explicat ca el a interpretat aceasta melodie la nesfarsit pe cand noi aflam de existenta ei.  Cineva il intreaba daca el canta vreodata in baie. A raspuns hotarat- amuzat „never, never, never”. Apoi altcineva il intreba cum de se poate bucura asa de mult de viata. A invocat diverse aspecte banale ale vietii, completand dupa fiecare „I am so grateful”.  Era ceva de genul „i wake up in the morning and I am so grateful”. Nu a uitat sa mentioneze ca se duce acasa la sotie, la cele doua fete si la cei doi catei si e „so grateful”. cineva vine cu intrebarea ce caini are… Unul mi-a ramas in minte „Mo”, prescurtarea de la Mozart. Cand s-a intors pe scena adusese cu el niste nuci. o fetita intreaba daca poate primi o nuca. Artistul se distreaza si apreciaza inttrebarea fetei. Merge la ea si ii intinde o nuca.🙂 Altul, ceva mai pe faza, intreaba „can we have another song?”, iar Bobby raspunde ca acesta este intr-adevar o intrebare, nu o cerere. A mai avut o piesa de bis si a plecat in ropote de aplauze. Dupa cum merita, de altfel.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s