ganduri · Uncategorized

Bucurestiul in iarna… si eu in Bucuresti

Vineri dimineata, ma ridic din pat alean, ma indrept spre fereastra si dau sa ma uit pe geam  sa vad daca ninge. Se prelungise codul galben de ninsoare si vroiam sa vad cat de inzapezite sunt masinile sa imi dau seama cat de nametita e si pitica mea. Uita-te pe geam daca poti! Cristale neregulate de gheata acoperisera geamul cu flori reci.  Ma mut la alta fereastra, care s-a aburit instantaneu ce mi-am aplecat mutra asupra ei. Sterg olteneste cu maneca si arunc un ochi. Ningea. Ningea chiar binisor. Mi s-a parut frumos doar cat ai rosti cuvantul „nea”. Apoi am zarit un nene care incerca sa isi scoata masina din troianul de zapada. Nasol. Dadea la lopata cu sarg. Urca in masina si incearca sa avanseze. Sula Marioara! Nimic, nici un centimetru. Pune din nou mana pe lopata.

Ma deplasez la baie sa imi retusez mutra dupa somn. Ma intorc din nou la fereastra spion. Nenea cu lopata si masina inzapezita dezertase. Farurile erau stinse si ioc proprietar.

Ma infofolesc, imi fac curaj si ma pornesc. Era un maldar de zapada chiar in fata masini. Dau sa deschid portiera sa imi iau chichizdica de faras si sa mut neau din fata. Dau sa rasucesc, nimic, cheia nu se misca. Dau inapoi, se misca, inainte… pauza. O data. Si inca o data. Imi las geanta in mijlocul strazii si ma opintesc sa descui usa. Nu si nu! Merg la portbagaj. Cheia intra cu un scartait de gheata sparta si… se deschide. Imi scutur ghetele si purced in masina. Prin portbagaj, bineinteles. Sar peste scaune si ajung pe locul soferului. ma opintesc in portiera si iaca.. . se deschide si asta. Imi recuperez cacatisul de faras si incep sa basculez zapada din fata rotilor. Marele meu noroc a fost ca vantul a tinut cu mine si plimbase nametele cel mare peste drum.

Gata de drum. Pornesc usurel si usurel am mers pana la munca. La un momet dat, pitica suceste naravas din cur. Stai cu mama… Ajung cu bine pana la urma. Ajunsa la destinatie am alta problema. Unde parchez? Locuri de parcare garla, ca niciodata, dar toate inzapezite. Dau o tura, poate s-a carat vreunul si mi-a lasat un loc curatel. … Nici o sansa… Intorc, mai dau o tura. Vad un nenecare se incumeta sa tractoreasca masina peste zapada din parcare. Pana la un punct, apoi isi scoate lopata si deszapezeste. Continuu sa caut. Cand ma intorc, nenea isi parcase masina. Eu nu am aveam lopata, ci doar un simulacru de faras. La Cucuietii din deal vad un loc cu zapada proaspata. Top si eu peste el! A mers. Inchid usa si vreau sa o incui. Renunt, gandidndu-ma ca iar trebuie sa escaladez prin portbagaj.

Peste zi a nins incontinuu. Ma uitam pe geam din cand in cand, fie cu placere,  fie cu groaza a cum voi pleca eu. Plec. Ajung la masina si imi vine sa ma iau cu mainile de par. Noroc ca aveam fes cu ciucuri sa ma trag de ei. In fata masinii un ditamai nametele. Trecuse plugul pe acolo si zapada de pe centru a ajuns in fata masinilor parcate de parte si alta a drumului.Plus ca ninsese consistent. Ajung la portiera descuita, trag serios de ea pana se deschide. Bolborosesc incontinuu „te-a mancat in cur, scarpina-te”, „fi-ti-ar ideea sa iti fie” „baga-mi-as sa imi bag”. Imi scot ustensila aia fragila si incep  sa dau zapada cu ea. Fie ca dadeam cu causul palmelor, fie ca foloseam rahatisul ala mic de faras era fix la fel. „fu.. in el de cacatis” , „nu mai ies de aici nici la pulivara”… doi pasi mai incolo, in fata unei curti era un tip  care dadea la zapada cand am trecut eu. Pe cand am inceput sa ma agit in jurul masini si mai ales in fata ei, omul s-a oprit. Si-a sprijit barbia in coada lopetoiului si se uita ca la spectacol. Chestie care ma enerva si mai tare, ca imi imaginam cat de tare se distra el in timp ce eu naduseam de zor si fara spor.

Ma urc in masina si incerc sa inaintez. Rotile patinau demente. Iau eu ma dementeam odata cu ele. Cobor din masina si ma opresc in fata lui X sprijinit pe coada. „Am nevoie de ajutorul dvs. Macar al lopetii dvs. ”  Fara o vorba, individul vine alene cu lopata si, din cateva lopeti basculate, imi scoate zapada din fata masinii.  UHhhhhh. Imi zice scut „mergi inainte”. Urc in masina , dau cheie, las ambreiajul si.. top. AM iesit.  Uhhh. Il intreb cum fac cinste. Mi-a zis cu nimic. Probabil, am platit prin spectacolul dat inainte.

Acasa se repeta faza cu nametele. Dar la un claxon s-a adunat familia si am intrat in parcare… Acum sa ma vad cum o iau de la capat.

4 gânduri despre „Bucurestiul in iarna… si eu in Bucuresti

  1. Nenea al tacut….de milioane :))
    Io de o saptamana ma duc cu taxi la lucru, cheltuind pe zi cat papa Rocky intr-o saptamana. Daaar, vreau sa evit situatia de luni, cand vroind sa virez sa intru la noi pe strada, descopar ca nu prind franele si masina trece de intersectie ca prin unt… E frumos asa, de poza, dar ca sofer….futu-i zapada…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s