Amintiri din vacante · Tara mea cu ochi frumosi · timp liber

Nunta la Sfinx

Cu vreo lună în urmă buna mea prietenă, cea cu care hălăduiesc de obicei pe munte şi coclauri, planifica o ieşire la Padina. Ieşirea în sine nu era neobişnuită, ci doar faptul că fusese planificată cu atâta timp înainte, de obicei joi ne hotăram pentru vineri,  şi era la începutul săptămânii. Ca să nu fie loc de negociat, s-a ocupat tot ea de rezervări şi alte cele. Vara asta am avut doar o săptămână de concediu, aşa că nu era nicio problemă să plec şi să reînnod o mini- vacanţă.

Marţi, hai la Padina. Traseul era cunoscut. Am ajuns la  Moroieni, zonă de popularitate mondială, pe care Borat însuşi ar recunoaşte-o cu greu, din cauza unor vile colorate care au răsărit  ici şi colo. Aşa cum arată acum locul, prea puţin i-ar mai fi fost de folos eroului pentru figuraţie, numai în cazul în care peste noapte se transforma în artist şi ar fi folosit paleta pentru a sublinia că îmbinările coloristice pot duce la un număr infinit de nunaţe, una mai turbată ca cealaltă. Uite şi nişte case în stil Borat! Stânga către sanatoriu!

casa in Moroieni

Nu ştiu ce boli se tratează aici, dar drumul e nebun rău! Pământul a fugit de sub asfalt (asta în loc de „i-a fugit pământul de sub picioare”:D  ), iar asfaltul s-a transformat în scorburi găunoase. Pe măsură ce urci, începi să ignori asfaltul, iar privirea  îţi e captată de spectacolul pe care toamna îl desfăsura în pădure şi dincolo de ea. Prima lună de toamnă şi-a lăsat amprenta frumos asupra naturii. La poalele muntelui, cum urci către Padina, copacii sunt arămii, roşii , galbeni cu pâlcuri de culoare verde printre. Pe măsură ce urci, apropiindu-te de platoul Bucegi,  brazii verzi mai lasă loc unui foios gălbui să se arate trecătorilor, iar la distanţă se zăresc vârfurile dezgolite.

Toamna

Septembrie in padure

În fine. Îmi sun la un moment dat prietena care îmi spune că e la Babele, la  Floare de Colţ. Pentru cine nu  ştie,  Floare de Colţ este căbănuţa fantastică a acelui cuplu minunat : Ginuţa şi Ginel. La ei găseşti cea mai bună mâncare din vârf de munte şi  asculţi cele mai frumoase şi mai înflăcărate poveşti despre Bucegi, mai ales despre Sfinx şi Babe.  Când am trecut de indicatorul de Babele au pornit şedinţele „ce drac? de ce la hotel? Hai sus! Vira la Babele!”  Aşa am făcut.

În vârf de munte pustiu, dar magnific. Toamna a ars verdeaţa dezvăluind munţi aurii, urcând spre coamă în degrade de gri. Deasupra cerul. Senin, frumos, clar.  În apropiere de cabana Piatra Arsă jnepeni verzi mai aruncă puţină culoare peste peisaj.

Senin de septembrie

Ziceam pustiu? Aproape de cabana Babele apare un autoturism 4×4. Pasager în dreapta: un preot. Mmm. Ceva miroase.  Şoferul, un tip haios, zâmbăreţ opreşte. „Încotro?” „La Babele, la Ginuţa şi Ginel.” „Nu e voie, e interzis.” „ Mmm…de ce?” „Se întâmplă nişte lucuri acolo.” „ Ce?” „Ia dă ăla încoace” Din spate, o umbră pe care nici nu o sesizasem, întinde un aparat de fotografiat  „asta se întâmplă”.  Stupoare.  Sub patrafirul preotului, îmbrăcat în Napoleon se afla prietenul prietenei mele. Parcă era şi cununa aia de nuntă pe acolo…  din câte se vedea …  e soţul prietenei mele.  Adică… În fine… s-au căsătorit.

În faţă la Floare de Colţ pe maşina lor era un afiş mare „proaspăt căsătoriţi şi de maşină erau atârnate tinichele.  Nu mai era niciun dubiu. Apare ea. Îmbrăcată  pantaloni din fâş, pulovăr, încălţată în bocanci şi cu bucle maaaari, neobişnuite pentru o ţinută de munte.

proaspat casatoriti

Înăuntru, veselie şi ospăţ mare. Masa Ginuţei era plină de bunătăţi,iar pe lângă bunătăţi se vedeau pahare de miri şi naşi, marionete de mire şi mireasă de pe tortul miresei…  Am aflat apoi detaliile. Nunta se consumase la poalele Sfinxului. Au fost doar ei, mirii, naşii, popa şi fotograful. Vremea frumoasă le-a fost complice, norii au rămas sub Sfinx, munţii au fost martori. Ginuţa povesteşte cu pasiune şi rosteşte cum numai ea ştie să rostească „Sfinxul” , invocând parcă o divinitate.  Poate aşa e.  E natura aceea frumoasă şi nepângărită.

Am intrat în atmosferă şi cinstit evenimentul cum se cuvenea… Mâncărica cea bună a Ginuţei a devenit şi mai bună la un asemenea eveniment. Casă de piatră şi fericire! Mâncarea a mers ca unsă, vinul la fel. Dispută mai apoi între Ginuţa şi prietena mea că cineva trebuie să ia buchetul aruncat pe Sfinx. Fără ştire, eram singura „nuntaşă”. Nu am gânduri de măritiş, dar am mers şi am luat buchetul, pentru a primi florile pe care mi le-a dat muntele (după cum zicea Ginuţa), dar şi din curiozitate. Oare aşa a fost? Am găsit buchetul.  Da, aşa a fost.

Am primit pozele de la nuntă. E o poveste. E un  basm…. Sau cum vreţi să spuneţi.  Dar frumos, impresionant, inedit.

2 gânduri despre „Nunta la Sfinx

  1. Genial! Credeam ca numai eu visez nunta la arieseni, cu mici, gratare si bere…. dar vad ca nu sunt singura pe lume🙂

    Foarte frumos:)
    Le urez casa de piatra de Sfynx🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s