Amintiri din vacante · Tara mea cu ochi frumosi · Uncategorized

Tara mea cu ochi frumosi: Dobrogea

Credeam că îmi place mai mult la munte decât la mare, dintotdeauna am crezut asta. Dar realizez că îmi place la mare, atâta timp cât marea nu înseamnă să stau cu burta în sus la soare şi să tândălesc. Îmi place la mare atâta timp cât plaja e aproape goală, fără fiţe şi fără muzici de-ţi scutură timpanul.

Am fost la mare weekendul ăsta. Am fost în acel loc frumos, sălbatic al cărui nume nici nu vreau să îl rostesc fiindcă deja au aflat prea mulţi, acei mulţi care şi-au lăsat gunoaiele pe plajă.  Atât de multe, încât sâmbătă la prânz, când am ajuns zeci de voluntari strânseseră zeci de metri cubi de gunoaie.

Plaja, pustie,  era faină,  acoperită cu un nisip  fin din scoică. cel puţin eu am crezut că este pustie fiindcă, în afara voluntarilor care culegeau gunoialele, nu se mai vedea ţipenie de om. Spre seară a mai apărut pe cer un stunt kite (un zmeu mic, acrobatic, pentru un novice ca mine).  Nu era dintre ale noastre, deşi de la cel mai experimentat (adică toată lumea, în afară de mine), până la învăţăcel (eu) ne-am lăsat jucăriile pe plajă până seara târziu.

Pe seară am mâncat, am sorbit nişte beri şi am mers să întindem corturile…  Alertă! Ne-au invadat ţânţarii! Mari, mici, negri, verzui, peste tot ţânţari! M-am cam pălmuit, fără vreun gând de autoflagelare… Mă îmbrac serios, mă acopăr din cap până în picioare şi le strig ţânţăroilor (de parcă m-ar fi înţeles!) : „eat this!” . Şi nu prea au mai mâncat, fiindcă mai apoi a venit doza de Autan, pe care nu prea au digerat-o. Repriza de bâzâială a durat cam două ore, timp în care, chiar dacă nu ne-am mai pleznit, am continuat să dăm din mâini ca să risipim duşmanii zburători. Nasol era că se lăsase frigul şi trebuia să mă îmbrac serios, iar nemernici bâzăiţi au simţit imediat mirosul de carne proaspătă, neîmbălsămată cu autan.

Seara a fost frig, vreo 12 grade, dar un strat de haine, cortul bine închis  şi un sac bun de dormit îşi fac treaba, chiar dacă e sfârşit de septembrie. Am dormit ca un prunc, fără dârdâială sau zgribuleli. Prin vis (până dimineaţă am crezut că a fost în vis) aud nişte fâşâieli, parcă paşi şi un „harş”, „marş”, ceva de genul. Dimineaţă, când am ieşit din cort, realizez că n-a fost vis. Pungile de gunoi, care seara erau strânse şi înnodate, erau sfâşiate, iar conservele erau împrăştiate de jur împrejur. Le strâng, leg sacii, fără a vedea creatura vinovată. Mai târziu aveam să aflu că animalul gunoier era un câine slăbănog, cu coada tăiată. Imediat ce ne-am aşezat la masă şi-a făcut şi el apariţia. Sfrijit, cu o expresie de cerşetor, păstra distanţa şi din ochi spunea „poate pică, poate cade”.

Vânt nu prea era, aşa că ne-am strâns calabalâcul şi am purces la drum, cu planuri de  excursie. Am travesat Istria, Sinoie, Săcele (unde cică s-a născut Hagi), iar pe măsură ce ne apropiam de baia, iar mai apoi de Săcele se contura din ce în ce mai bine un parc de eoliene. Una era chiar funcţională. Cool! Era cazul să mişte şi la noi producţia de energie verde.

Fără a fi prevenit, din şes, vezi formaţiuni muntoase ca răsărite din pământ din iarbă verde,iar la bază se întinde un lac imens. Când spun din pâmănt din iarbă verde sunt aproape de adevăr. Munţii (dealuri, ridicăturile de pământ , ce Dumnezeu or fi) din faţă sunt împăduriţi, lăsând să se vadă un colos pietros. Acesta este Podişul Babdagului, după cum am aflat de la cei care mai fuseseră în zonă. Neaşteptat de frumos, spectaculos aş zice.

Trecem de Cerna, localitatea în care s-a născut Panait Cerna, şi cotim spre Hârşova.  La ieşirea din localitate câmpul era presărat cu dealuri ciudate, ieşite parcă din pâmânt. Formaţiunea e deosebită prin formă, prin aşezare. Cât o mai fi! Ne-am apropiat şi am văzut exploatarea.  Întregul deal, întreaga formaţiune este  o exploatare de piatra, iar o bucată serioasă din acest deal (google mi-a zis că se numeşte Bujorul Bulgăresc) e găurită în mod grotesc. Nu ştiu prea multe despre industria extractivă,  nu ştiu dacă aşa trebuie procedat, dar după cum arăta locul, în câţiva ani acest deal poate fi ras de pe faţa pământului. Banul ucide natura.

Ciobanul si oile

3 gânduri despre „Tara mea cu ochi frumosi: Dobrogea

  1. 🙂 foarte frumos. Mi-e dor de zona asta… Noi am planificat o excursie in zona pentru primavara urmatoare, pe urmele regilor traci, movila de la Documani, etc…
    Imi place finalul….fraza cu ciobanul. Iti da asa o stare de intoarcere in trecut, nostalgie…o stare ciudata si greu de definit…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s