Amintiri din vacante · Tara mea cu ochi frumosi

Incerc sa prind glas I

Pregatiri.Drumul Bucureşti-Covasna

Nu am mai scris demult aici. Acum îmi dau seama că nu am mai scris nu fiindcă nu mi-ar fi plăcut să scriu sau nu aş fi avut subiecte. Se întâmplă atâtea lucruri, încât în fiecare zi aş fi putut comenta măcar două rânduri despre era crizei politico-economico-social-legislative, nu neapărat în ordinea asta. Nu am mai scris fiindcă nu am mai avut acele motive care contează pentru mine şi care mi-ar plăcea să conteze şi pentru alţii. Vă povesteam despre repetiţia refrenului „Ţara mea cu ochi frumoşi”, de fiecare dată când umblu teleleu prin ţară. „Ţara mea cu ochi frumoşi” e un motiv cald să ajung pe wordpress. Prin septembrie am fost la Lăcăuţi şi mă văitam aiurea în tramvai că uneori cuvintele nu sunt suficiente. Am revenit acum iarna, impresia muntelui înzăpezit a fost mai puternică decât atunci, dar voi încerca să îngân două vorbe.  Am plecat în aceeaşi formaţie ca de obicei. Nu pot spune că am fost zece negrii mititei că aş exagera din multe puncte de vedere. În primul rând am fost o gaşcă muult mai mică, dar una faină, iar unicul pitic al trupei de şoc sunt eu. Gândurile de drumeţie au fost clare încă de la planificarea excursiei, cu vreo două săptămâni în urmă : să mergem cu snowmobil-ul până la Lăcăuţi. (Lăcăuţiul nu e o staţiune turistică cu magazine, hoteluri şi restaurante. Lăcăuţi este un vârf de munte, aflat la graniţa a trei judeţe (administrativ aparţine doar Covasnei ), iar singura aşezare umană este staţia meteorologică. ) Tot drumul ne-am uitat cu jind la şoseaua uscată, la pârtia nu foarte aglomerată de la Clăbucet, la termometrul care indica vreo două grade peste zero şi simţeam că planurile noastre sunt pe jumătate năruite. Am ajuns în Covasna noaptea târziu, pe jos era umed-mâzgos, iar cerul senin. Când dimineaţa a adus ploaia , mai-mai să mă cuprindă disperarea. De abia în miezul zilei, ploaia s-a transformat în nişte fulgi uriaşi de zăpadă, aşezându-se într-un strat uşor alb. Am uitat de toate frământările fie mai interne, fie mai vociferate  pe un ton nemulţumi ca până atunci. Oricum noi toţi eram înfofoliţi să mergem pe munte, aşa că am purces. Printr-un lanţ al „prieteniilor prietenilor”, am ajuns la un mare iubitor al muntelui, posesor al unor snowmobile, iar de atunci încolo toată organizarea a picat în frâiele lui. Trebuie să admit că s-a dovedit o gazdă şi un ghid extraordinar, iar singura recompensă pe care o aştepta era să ne bucurăm şi noi de minunile locului.

Lacauti pe cand eram muta
Lacauti pe cand eram muta

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s