A trecut ceva timp de când nu am scris, povestea s- a întrerupt, dar parcă ar trebui să continuu.
Se lăsa seara peste munţi şi era cazul să tot mergem. Din faţa cabanei Floare de Colţ pleca cel mai haios alai de nuntă. Pe maşina gigant a mirilor se vedea afişul cu proaspăt căsătoriţi, iar zgomotul zăngănelelor atârnate de maşină abia se făcea auzit, acoperit fiind de huruitul huidumei care se lupta cu drumul stâncos. În rest nici ţipenie, nicio creatură în jur şi nici nu a mai apărut nimeni. Era cel mai tare alai de nuntă pe care l-am văzut vreodată şi nu cred că voi mai vedea curând unul, care să îmi placă la fel de mult!
Din întuneric, la un moment dat, a început să sclipească ceva. Luna se lăsase peste lacul Bolboci, iar lumina ei reflectată peste luciul apei, ieşea parcă din adâncuri. Aruncate pe cer se vedeau stele, nori umbroşi ieşeau din munţi, pierzându-se, mai apoi, între alţi munţi. Ocolim lacul, trecem pe sub cheile Tătarului şi mergem tot înainte ca pionierii.Nu mai era mult până la hotel.
Hotelul era în renovare, aşa că am făcut echilibristică cu bagajele până la o uşă, ne-am aruncat genţile pe acolo, ca mai apoi să intrăm, cu mâinile în buzunar, pe alta. Am recuperat bagajele şi am urcat. Cu excepţia fetei de la recepţie cu care ne-am conversat la cazare, hotelul părea gol, numai noi ce mişunam pe acolo. Cu siguraţă pe nivelul la care ne-am cazat eram singuri, aşa că, lăsând uşile larg deschise, ne-am foit dintr-o cameră în alta fără stres. Eram veseloşi şi, implicit, puţin (doar puţin!) gălăgioşi, aşa că un hotel “pentru liniştea noastră” pica perfect.
A doua zi urma să dăm curs invitaţiei Ginuţei la ciorba de potroace. M-am îmbarcat în maşină cu proaspăta mireasă şi am tot mers. Atât monstrul cu patru roţi, cât şi şoferiţa- dădeau din pinteni peste coclauri fără nicio sinchiseală.După ce trecem prin Cheile Tătarului, ocolim lacul Bolboci, parcurgem acelaşi drum spectaculos în care nuanţele de verde, auriu, gri şi albastrul cerului se amestecau spectaculos. Era o zi figuros-luminoasă, chiar dacă, în depărtare, un cer negricios, aducător de ploaie, poate chiar de iarnă, ameninţa Omul Bucegilor.
Hă, hă, hi, hi,cu poveşti şi impresii de cu o zi înainte, am ajuns la Floare de Colţ. Ginuţa ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg şi cu “mânca-v-ar mama”, o întâmpinare din aceea sinceră şi plină de căldură, fără formalism de umplutură, care îţi umple sufletul. Înăuntru călduţ şi bine. Gazdele reaşezaseră mesele mai puţin oficial, ca atunci când aşteaptă turişti, iar atmosfera era cald -primitoare. Cald fiindcă focul ardea vârtos, primitoare, fiindcă Ginuţa şi Ginel se comportau astfel sinceri şi cu mare bucurie.
Ne-am aşezat la poveşti. Ginuţa are pentru fiecare suvenir din perete câte o poveste, la fel şi pentru fotografiile spectaculoase de iarnă cu muntele înzăpezit, cu Sfinxul troienit, frumos aşezate deasupra sobei. Ginel spune zeci de poveşti despre munte şi cu peripeţii pe care viaţa in munte le oferise. Le începea pe toate şi nu reuşeşte să termine vreuna din cauza limbuţiei noastre şi a nenumăratelor întreruperi. La fiecare întrebare şi întrerupere vine, ca argument, cu o nouă poveste… Oamenii ăştia doi mi-au intrat la suflet! Pentru ei muntele şi vieţuitoarele de acolo sunt mai mult decât mediul lor de viaţă, sunt personaje vii, fiecare purtând o poveste în spate. Vorbesc cu atâta pasiune despre Bucegi, Sfinx, Babe, Om, drumurile dintre munţi, încât te-ai îndrăgosti de toate acestea fără a le vedea vreodată, doar ascultându-i pe cei doi.
Fără a ne opri de la porţia de poveşti, am continuat cu porţia de mâncare la fel de savuroasă. De fapt, gustoasă de-a binelea. Am început cu o ciorbă, nu de potroace, ci de porcuşor, bună- bună, acrişoară, cu multe legume şi grohăitorul tăiat bucăţele mici, cât să încapă în lingură. Am ras castronul de ciorbă fără a scoate prea multe cuvinte. Poate doar grohăieli, similare cu ale animalului aflat acum în farfurie, venite din plăcerea de a mă îndopa cu papa cea bună! Au venit sarmalele. Nu am putut să zic că nu mai pot, nici nu m-am limitat la una singură, ci am preferat să îmi mai desfac cureaua puţin. La final mi-am dat seama că exista un ingredient aparte care făcea mâncarea aşa bună, poate cea mai bună mâncare pe care o poţi găsi în vârf de munte: mult suflet.
A urmat o nouă rundă de poveşti, între timp au venit doi călători. Se pare că cine trece pragul odată la Floare de Colţ se tot întoarce. Unul dintre turişti părea un alt prieten venit în vârf de munte pentru minunatul cuplu şi pentru mâncărica lor bună. Ginuţa a povestit cu entuziasm despre experienţa de a fi naşă, am mai comentat o vreme. A venit timpul să cam plecăm. Prietenii mei nu îşi puteau găsi nişte naşi mai buni, nişte români, mai români de atât.
Locul acesta este miraculos.Oamenii sunt deosebiţi. Deasupra lacului Bolboci, curcubeul ce se ridicase îmi confirma şi le ura prietenilor mei casă de piatră.
Publicat de vorbepe 
Publicat de vorbepe 
Publicat de vorbepe 
Romania: Land of Choice sau No comment?
octombrie 29, 2009Intr-o tara aflata in crize (economica, politica si chiar sociala) s-a platit o galagie de bani pentru difuzarea, pe canale internationale de televiziune , a spotului “Romania Land of Choice” . Pestisori zburatori, bigamie, cluburi cu fatute impopotonate si imagini spectaculoase ( realmente spectaculoase- dar care nu pot fi vizitate in conditii onorabile decat de demnitari, dotati cu masini cu girofar sau elicopter la scara, altfel turistul simplu risca sa isi petreaca jumatate din sejur in masina). Asta e imaginea Romaniei- “Land of choice”.
In ultima luna tara Land of choice a devenit tara lui No comment. In aproximativ o luna, Euronews a difuzat de doua ori la rubrica “No comment” imagini cu Romania reala. O Romanie a nemultumitilor, a oamenilor revoltati care ies in strada, care isi plang oful si isi cer drepturile, a sindicalistilor adunati cu miile, a fermierilor cu fete muncite care spun ca vor muri de foame daca nu primesc subventiile. Romania a devenit head news pentru instabilitatea politica. Romania ofera, tot pe Euronews, imaginea unei tari a accidentelor feroviare.
Cat de eficient este spotul “Romania Land of Choice” cand toti banii investiti in difuzarea acestuia sunt anulati de imaginea Romaniei reale, difuzate sub greutatea cuvintelor “No Comment”?
Oare tot mogulii romani sunt de vina pentru difuzarea acestor imagini, interesele de gasca romanesti comploteaza si ofera reprezentatii denigratoare impotriva actualei puteri? De acord domnule presedinte. Nu ne mai uitam la posturile de stiri romanesti pentru ca acestea deformeaza realitatea. Ar trebui sa aruncam televizorul pe fereastra pentru ca televiziunile straine ne arata aceeasi imagine cruda? Sa ne uitam la un program de divertizment precum “Nu te pune cu blondele!”. Dar acest imperativ ne duce cu gandul tot la buletinul de stiri si la Romania Land of No Comment.