Am fost cam leneşă la scris în ultima vreme şi chiar şi acum îmi e greu să scriu, fiindcă mai degrabă aş umbla telelică. Dar… există o explicaţie, cel puţin pentru săptămână de puturoşeală. Cu o săptămână în urmă am fost în Teleorman pentru un parastas (se pare că pe acolo ajung fie pentru morţi, fie pentru pomenirea lor), luni am plecat pentru o primă parte de concediu cu ai mei, iar joi când m-am întors n-am mai avut la ce scrie fiindcă mezina familiei a adăpat tastatura cu un pahar de suc (tastatură pe care am rezolvat-o cu un duş şi am uscat-o cu feonul).
Despre ieşirea la ţară nu am multe de scris. Am fost cu moto, care pare să intre la apă, am intrat în priză, am muncit, ne-am făcut obiceiul, am vorbit vorbe…M-am întors duminică după-amiază. Pe drum am tras într-o parcare la o pipă şi să mai micşorez distanţa între mine şi familia rătăcită. Când am plecat, a trecut un motociclist pe lângă mine, m-a întrebat încotro şi după ce i-am răspuns Bucureşti a zis „Haide!”. I-am atras atenţia că motorica mea e cam lentă şi i-am zis să-şi vadă de drum că nu doresc să îl ţin pe loc. S-a lămurit despre ce vorbesc şi şi-a văzut cuminte de drum Oricum, am fost încântată de spiritul de „breaslă” pentru care îi mulţumesc (i-am mulţumit şi atunci, dar cu casca în creieri, nu ştiu cât m-a auzit).
Era duminică seara, a doua zi intram în concediu pentru o săptămână şi nu ştiam dacă voi pleca undeva, fiindcă ai mei, pentru care îmi luasem bucata asta de concediu şi pentru care planificasem un traseu de adecvat, balneo- studenţesc (balneo – fiindcă am vizat staţiunile de odihnă şi tratament, poate le fac poftă să meargă şi ei în concedii, studenţesc fiindcă am plecat cu cortul, la buget studenţesc). Aveam nişte pitici pe creier! Deja mă gândeam să mă îmbarc şi să mă car unde oi vedea cu ochii. În principiu ştiam direcţia: către Sibiu cu toate pânzele sus.
Dimineaţa, când m-am trezit, am văzut că erau ceva modificări. Ai mei ca brazii se hotărâseră. Cort, saci de dormit, saltea, genţi erau în mijlocul camerei, pensionarii veseli-lipsă. Era evident că nu plecaseră fără mine, să mă lase pe mine în urmă cu bagajele. Au apărut, cu unele provizii şi chitiţi pe drum. Şi drum a fost. Nu înainte de a-mi pune şi zmeul în traistă!
Pe când am planificat ieşirea ca să se alăture ai mei (eu m-am tot plimbat anul acesta, dar trebuie să recunosc că o plimbare în plus nu strică!) am luat în calcul distanţa, ce i-ar putea atrage…Eu am crezut că tratamentul şi odihna, dar, după ce călătoria s-a încheiat, cred că nu am fost tocmai aproape…Odată porniţi sunt şi ei la fel de „călători” ca şi mine. Aşa că prima oprire a fost la Călimăneşti –Căciulata. Mai exact în campingul din Căciulata. Campingul cam gol. Şi cam mmm…, dar în fine. Ne-am campat, am dat la pompă de simţeam că pe măsură ce se umflă salteaua mi se umflă şi muşchii de la picioare. Hai să vadă oamenii staţiunea! (eu stătusem în copilărie, fără ei, şapte zile lungi de mi se lungiseră urechile de atâta apă puturoasă!) Credeam că vor fi încântaţi de apa atât de renumită pentru bolile de stomac, ficat etc. Ne-am purces, către ape şi mai apoi spre lunga veghe de la Cozia, mănăstirea Cozia. Staţiunea era plină, în principal de pensionari, în special doamne grase cu dureri de glezne. Nu că îi laud pe ai mei, dar ăştia sunt tineri şi neliniştiţi, indiferent de vârstă!
Staţiunea este frumoasă, fiindcă locul este superb. În stânga munte, în dreapta munte, în faţă munte şi de colo- până dincolo se plimbă Oltul. Pădure de jur împrejur, numai el, Oltul, iese în evidenţă şi iese în evidenţă în mod miraculos parcă, fiindcă el desparte munţii. Am intrat în părculeţul unde se aflau apele, mai exact izvoarele 1 şi 2. După cum spuneam, staţiunea e populată de oameni de o anumită vârstă. Totuşi aleile sunt zdrenţuite, cu gropi adânci, încât un om mai beteag de un picior, le-ar putea zăpăci pe amândouă. 
Unde puii lui Hector zicea Udrea că se duce de la Comisia de anchetă? Pe ce pana corbului cheltuieşte atâţia bani pe turism balnear când vechile staţiuni sunt vai de ele? O să zică, în aroganţa-i, că asta e problema primarului (mai ales dacă e din alt partid). Dar vreau să zic că nici lăcaşul izvoarelor nu arată mai bine, iar în loc de efecte terapeutice, gaseşti, lângă pereţii scorojiţi, pe geam un poster cu „vâzare haine de piele şi de blană”. În asentimentul ministresei, nu? Scuze, nici în mini-vacanţă nu am scăpat de umbra îngâmfată a Udresei.
Credeam că ai mei vor fi încântaţi de apele miraculoase? A tras tata o grimasă de zile rele de când a simţit mirosul! Evident nu va sta niciodată la Căciulata în concediu! Hai mai departe spre Cozia. Nu mai ştiam exact exact unde este mănăstirea poziţionată în staţiune. Iar am înjurat-o pe logofăta Udrea! Pe ce drac a cheltuit bani pe indicatoare, când unul dintre obiectivele demne de vizitat în România se află dincolo de tufe? Mănăstirea este superbă, maiestoasă şi demnă. Demnă ca Mircea, cel care a inaugurat-o în 1388 şi, dacă mi-amintesc bine din „Lunga veghe de la Cozia”, acolo s-a adăpostit acelaşi Mircea, din calea duşmanilor. Spuneam că îmi plac bisericile săseşti fiindcă au o simplitate aparte, fără încărcătura bizantină. Această biserică este frumoasă fiindcă se află undeva între. Există o altă încărcătură decât cea care se vede la bisericile de dincolo de Braşov, apare o tendinţă spre ornamentele bizantine, dar aceste detalii sunt rafinate, nu sunt încărcate. Ce vreau să zic? Cupola e rotunjită, coloanele şi intrările sunt ornamentate, dar cu modestie. Pozele spun mai bine decât mine la ce mă refer!
Să revenim la camping. Nu era cine ştie ce amenajat, dar avea grătare puse din loc în loc (de unul dintre ele chiar am profitat). În schimb, să nu îţi doreşti să faci duş! La duş curge numai apă rece, rece de îţi pică măselele când te speli pe dinţi. Toaletele turceşti erau curăţele, dar erau scorojite şi pe langă verdele original, petele maronii îţi dădeau un sentiment neplăcut. După ce te obişnuiai cu imaginea, totul era ok. Nu din cauza budei am suferit, nici din cauza apei reci! Cum s-a lăsat seara, la terasa de lângă camping a început balamucul. Muzica, hore, învârtite, macarena,puşca şi cureaua lată, muzică de tot felul, duduia de se zguduia pământul. Era un dute-vino de maşini, trepidaţie şi duduială de la muzică, chiuială…Balamucul ăsta ţinut până spre două noaptea.
Fiindcă vorbeam despre toalete, la noi, la români, e o problemă. În drum spre Călimăneşti, am oprit la Deduleşti să mâncăm din renumiţii mici-mari.Buni micii! Înainte de a porni la drum am vrut să fac o escală în acel loc. M-am luat după indicator şi am ajuns în spatele şirului de cârciumioare, am intrat, iar cât am stat în coşmelia toaletei a trebuit să îmi ţin răsuflarea.
Publicat de vorbepe 
Publicat de vorbepe 
Publicat de vorbepe 
) Sinceră, sunt femeie şi niciodată nu m-am gândit că deviceul femeiesc nu îşi deserveşte suficient scopul. Nu m-am gândit niciodată cum ar fi să urinez pe gard sau pe copac… eventual pe tot drumul, din mers, fiindcă bărbaţi pot!
