Drumetie spre sfatul Babelor

Ma laudam ca voi povesti peripetiile prin care am trecut sa ajung la Babe. ei bine, nu mi-am dat jos sapte randuri de cojoace, desi m-am lepadat de un fleece si un fes. Au fost doua iesiri la Babe. Prima  a fost organizata, nasa Ginuta ne astepta ca pe Sfintele moaste. De fapt mai rau ca moastele le astepti cu piosenie, iar ea ne astepta cu o fleica uriasa de porc, o bucata mare de pastrama de oaie, niste bunataturi din carne pe care numai ea le stia, cas si urda din belsug. Astea toate se asezau in stomac peste o supa calda  si gustoasa -taraneasca. o iubesc pe acesta femeie si nici macar nu e nasamea propei si personala. Uh, mancaule numai la foame ti-e gandul… si acum se cam vede Revin la drum. Am fost cu prietena mea, cu care am taiat Bucegii cand calare pe armasarul nebun de deformare 4×4, cand pe jos.

In urma ploilor s-au facut santuri urate si adanci in sol. Crevase maronii se casca amenintator ici si colo in munte, imediat ce treci de Piatra arsa, iar iarba s-a ars in urma soarelui verii ce tocmai a trecut. Sfinxul a ramas acolo unde il stiam, Babele stau alaturi gabovite si carcotase… Omul e mai sus tacut. Om, pe care spre rusine mea, nu l-am vazut.

Alaturi de aceste minuni vesnice sta si Floarea de Colt. As putea sa cant acum “sus in deal e o casa…” dar  cam departe de adevar. Nu de alta, dar dealul este un munte urias, casa e o cabana micuta, iar mandra e un cuplu frumos, despre care am tot povestit. Am stat la povesti si mancaruri ore in sir. E dubios sa spui ca ramai uimit pentru a nu stiu cata oara in fata aceluiasi peisaj sau sa casti gura in fata acelorasi personaje. Eu asa am facut si nu pentru ca as fi avut memorie scurta, dar odata ce te apropii de platoul Babelor imaginea ce se desfasoara in fata ochilor este monumentala.

Babele sunt bine, mai tricoteaza cate o soseta, vreun izvor si mai ales vad si inteleg multe. De la ele am aflat ca acel Catalin , cel pe care eu il numeam omul muntilor, a fost lovit de criza,  ca a fost trimis la pensie. Din susoteala lor am mai auzit ca pe la Omu umbla lupii, niste jigarati infometati. La finalul taclalelor mi-au impartasit un secret : unde pot vedea, pentru prima oara in viata, o floare de colt. Unde in alta parte puteam sa vad o floare de colt decat la floare de colt?

Ei, peripetiile nu sunt aici, ca barfa a fost pasnica. Periperipetiile au inceput cand caprioara de prietena a sugera a doua zi sa urcam pe poteci, de la Padina pana sus la Babe. Si dai si urca si urca si dai! cam vreo 600 m diferenta altitudine… iar eu caram niste kg in plus… de jur imprejur, din cap pana in picioare. Ce o mai ametesc, imi duceam propria greutate marita si umflata. La un moment dat am dat de niste megaliti uriasi – cat Sfinxul insusi sau poate mai mari-care erau asezati la un unghi de aproape 90 de grade. Sau asa vedeam eu treaba. Probabil sudoarea care imi pica in ochi  deforma putin gradul de dificultate a urcusului. Erau niste amarati de bolovani. E drept,  asezati pe o rampa destul de dificila pentru o sportiva veritabila  ca mine. Nasol, daca n-are roti, nu prea il consider sport,iar asta ma afecta acum!

Prietena mea, o obisnuita a muntelui, ma tot pacalea ca pe copii- ca sa zic asa imi arata sugiucul: “uite daca ajungem la muntele acelaaa, acolo sus, suntem ca si ajunse” Suna imbucurator, dar muntele acela era inalt si surpat, iar drumul pana in varful lui era proportional cu inaltimea. Ei bine, si dai si dai, si mergi, si mergi, am ajus sa imi placa urcusul. Am ajuns la Ginuta, care nu  astepta  vizitatori. Asta nu inseamna ca nu ne-a primit cu voie buna si cu acel “dragele mele…”

la sfat cu Babele

Voi povesti maine prin ce peripetii am trecut sa ajung la Babe si sa vorbesc cu ele.

la sfat cu babele

O minune- intre buruieni a crescut o minune

FLOARE DE COLT

M-am intors din padure- as urla ca lupul

This slideshow requires JavaScript.

In vine sa urlu fiindca mi-a placut, atat de mult incat as fi ramas alaturi de lupul care cica da tarcoale cabanei de la Omu.  Exista in iesirile astea o doza de bine pe care o administrez prin toti porii, prin toata suprafata pielii si care, la final, se manifesta printr-un zambet. Sau de ce nu? Un urlet care sa reflecte starea de bine. Fiindca mi-a placut atat de mult in pustietatea de la Padina, a rezervatiei Bucegi in general, as fi hauit la oras ca la un pericol mai mare decat salbaticia insasi. Acum la povesti cu mine. Am plecat vineri dupa amiaza, cu sufletul ca un fulg. Dupa saptamani in sir in care am vazut si simtit din plin ce inseamna punctul pe I [inconstanta, incompetenta, indolenta, intoleranta, indiferenta etc], simteam ca sunt bine . Eram usoara fiindca eram alaturi de persoane dragi, alaturi de care puteam sa  imi las garda jos. Mai mult decat atat, eram fericita ca  ma indreptam spre un loc peste care a suflat Dumnezeu. Drumul ne era cunoscut, eu si prietena mea, care se casatorise in varf de munte in urma cu un an, ne-am intalnit   in Targoviste si de acolo am tot mers in caravana. Era o caravana frumoasa, inedita, nu una cu tigancuse cu bani in par ,ci una de oameni frumosi si nebuni care iubesc natura si evolutia tehnologiei in egala masura. Cine ne-a intalnit in covoi  sau cine ne va intalni, chiar din aceasta descriere sumara ar sti ca e vorba de gasca mea de nebuni frumosi.

Intre Moroieni, satul in care Borat si-a cam facut de cap cu nevasta grasa, si sanatoriul de TBC,  drumul e o ruptura hidoasa, fie in asfalt, fie in piatra cubica, o jignire adusa nu numai bitumului si inventatorului sau, dar chiar insasi notiunii de drum. Lucrurile au devenit mai frumoase , din punctul nostru de vedere, odata ce am intrat pe drumul sapat direct in munte ca in natura,pe piatra seaca, cu bolovanis in jur.  Nu mai aveam ce carcoti, piatra sub noi, brazii sau muntii de jur imprejur. In zona de la poalele muntelui, aproape de sanatoriul pe care l-am mentionat mai devreme, mai sunt unii foiosi care au inceput sa se coloreze frumos si sa se impauneze pentru o perioada scurta, pana la venirea primei zapezi.

Am ajuns tarziu la Padina ,unde ne-am cazat, ca de obicei, cu veselie la acelasi hotel. O intamplare fericita ne-a repartizat fix aceleasi camere ca anul trecut. poate intamplarea fericita era vocea prietenei mele, care rezervase camerele. Zic si eu! Seara fericire: eram in calatorie asa ca puteam intrerupe dieta! Wooooooowwww- urla din nou lupoaica din mine! Am mancat bine, prea bine pentru ora tarzie, iar de-a lungul serii, in gasca  s-a facut un amestec exploziv de fineturi  ca Martell, Fernet branca, locala Timisoreana si palaria sau puterea unui cavaler nu stiu de unde (puterea cavalerului era un vin local – chiar de pe acolo de prin Dambovita county).

A doua zi de dimineata, un nou festin la mic dejun si pregatirea pentru vizita zilei : nasa Ginuta.Exista trei categorii de oameni : unii care cunosc  cuplul  Ginuta si pe Ginel, altii care ii vor cunoaste pe cei doi, candva in aceasta viata si altii, mai constipati din cauza pantofilor stransi care le blocheaza degetul mic de la picior (cel care ii ajuta sa gandeasca) si care nu ii vor cunoaste niciodata. Nu ma adresez ultimei categorii  fiindca sunt sigura ca astia nu imi citesc blogul (iar daca l-au citit nu il vor mai citi de acum incolo:) ) Ginuta si Ginel formeaza cuplul forte de la Babe care intinereste langa Babe si imbatraneste langa Sfinx, care stie o multime de povesti despre munte si te serveste cu o mancare buna, gatita cu mult suflet, asezata pe masa cu drag si asezonata cu o povestire despre spatiul dintre munte si nori.

Ma voi Sfinxi din nou

Nu am de gand sa ma calugaresc, desi consider ca tinuta monahala feminina are pe vino incoace, chiar daca doctrina e de dute incolo . (poate calugaritele care imbraca acele haine sunt 2 in 1. Doamne iarta-ma!). Sfinxitul e la Sfinx, la polale acelui  Sfinx care a dat binete si binecuvantare prietenilor mei atunci cand si-au jurat credinta si iubire pe viata, iar ca permanent “reminder” al juramantului ei si-au pus verighetele pe deget la poalele Sfinxului . Este evident ca nu stim ce e aia pronie cereasca, dar pentru cine a fost acolo,la Sfinx, senzatia de a te afla intre nori, mai aproape de cer,  langa o creatura din piatra, cladita de natura, te face sa crezi ca esti binecuvantat. Asa ca pentru mine, diferenta intre sfinxi si sfinti e doar de o litera, sentimentul pe care trebuie sa il dea fiecare dintre cei doi termeni trebuie sa fie similar.

Cam emotionala descrierea mea, dar nu are cum sa fie altfel.

A trecut un an de atunci, de cand ei s-au casatorit, de cand am tras o dusca de vin bun in cinstea mirilor, acolo sus in creierii muntilor, la Ginuta si la Ginel.  A trecut un an, mai lung decat altii, desi m-am uitat in calendar si a avut acelasi numar de zile, sapatamani si luni. Voi cinsti acest an lung si voi lasa sa vina unul nou, care sa treaca vijelios prin viata mea.

Am scris doua fraze ca sa nu spun nimic. Vom merge  din nou la Padina, vom urca in varf de munte cu drag, din nou, ne vom catara pe stanci,  se vor ambala motoare si  se va striga “endureala”, ne vom betivani la intoarcere, vom hahai si cine stie ce vom mai face. Darrrrr: orice am face acolo sus, ne vom veseli si vom avea un timp de neuitat.(in conditiile in care nu vom avea o vreme memorabil de proasta! Bine si in aceste conditii se gaseste cate ceva de facut!)

Pentru cine nu stie sau nu isi aminteste,luati de va uitati la o nunta beton, intr-un loc ireal de frumos, dar care, spre binele nostru al pamantenilor, exista in Bucegi .

Voi merge, ma voi sfinxi si imi voi incarca bateriile. La multi ani si la mai mare!

Ajuta-l pe Nae Pop!

Pe cine sa ajuti? Pe Nae? Care Nae? Cum? care Nae? Nae esti tu ma!

Da, adevarul e ca Nae, asa cum l-au vazut cei de la Webstyler, Nae poti fi tu. Si eu, si el, si ea si ei,  si oricare fumator.

Am vazut pe un grup un mesaj despre aceasta campanie antifumat,mesaj care mi-a atras atentia. Nu mai stiu nici pe ce grup, nici cum suna anuntul, mi s-a parut interesant in schimb numele site-ului. Initial mi-a placut ideea de  campanie online  impotriva fumatului (sunt online freak,  nu degeaba mi-am sustinut disertatia pe comunitati online:D), dar mai ales mi-a placut cum a fost abordat subiectul. Asa ca am hotarat sa dau o mana de ajutor. Cei care au mai intrat pe blog, stiu ca de ceva vreme (scrie pe banner de cand anume, la minut chiar!) m-am lasat de fumat. Asa ca haideti sa haidem  si sa il ajutam pe Nae Pop sa isi curete plamanii.  Nu de tot, ci doar de fum!

http://naepop.ro/

http://www.elibereazatedefumat.ro/sites/quitsmoking2/ro/pages/home.aspx

I am such a miserable prick sometimes- Am fost la Varna si mi-a placut!

Nu vreau sa fac pe doamna care spune “what the fuck”, in loc de romanescul “ce…”, dar pur si simplu mi -e mila de mine sa ma strig pe nume in gura mare intr-o limba romana de Aparatorii patriei (desi daca stau sa gandesc la rece sunt mult mai multe persoane care inteleg englezeste/ americaneste  decat romaneasca noastra ).

Am fost asa cusurgie, nemultumita, imbufnata cand mie mi se intamplau diverse lucruri frumoase. Ca plecarea la Paris, cand am fost Toma Necredicinciosu’ pana s-a materializat biletul, tot la fel si la scurta iesire la Varna. Da, am fost si la Varna intr-o scurta iesire. Si da, in toiul botului meu de nemultumit care fuge de bine si da de maracine,  am ales intr-adevar sa fug de blog, de povesti frumoase pe care aveam sa le spun si sa ma duc in boschetii nemultumirii. Mai pe romaneste am fost atat de ocupata sa fiu nemultumita incat nu vedeam ca mi se intampla lucruri frumoase, alaturi de oameni frumosi.  Gata cu divagatiile. Cert e ca am fost prinsa, atat de prinsa, de rahaturi puturoase, incat am uitat sa miros Chanelul de sub nas.

Acum cautand diverse prin computer (of, of, mai mai, ce duda fusai!) am dat de cateva imagini de la Varna. Voi spune doar cateva lucruri, care sunt de fapt esentiale, chiar pentru decizia finala a turistului roman. Am coborat in resortul Constantin si Elena. Plaja e curata, nu e intesata de mucuri de tigaara. In schimb, pe toata bucata aferenta statiunii plaja e acoperita de umbrele si sezlonguri , iar in spate se tot prelungeste cu un mini bar si sala de masaj.  Daca urci  mai la deal, catre uscat, dai de foarte multe restaurante, cafenele s.a. Chelnerul este omniprezent, iti aduce mancarea imediat si , in cazul meu, aproape a facut temenele cand a realizat ca nu a adus tacamurile, iar mancare a sosit inaintea acestora. Adica repede. Mancarea a fost multa, buna, ieftina si .. dupa cum am mai zis a venit extraordinar de repede, asa ca musteriul infometat nu are niciun pretext sa isi manance chelnerul ca pe o prada umana care il serveste cu mancare.

Plaja curata, servire rapida, eficienta si rezonabila la pret… cred ca sunt motive suficiente sa consideri ca Marea Neagra e mai putin neagra in zona bulgareasca.  Nu o mai lungesc: mi-a placut, a fost scurt, dar distractiv. Inca un lucru: am ajuns la fel de repede, daca nu chiar mult mai repede decat daca am fi mers intr-o statiune romaneasca.

This slideshow requires JavaScript.

BRNO- MOTO GP 2010

La mai mult de doua saptamani  de cand a avut loc evenimentul, va pun la dispozitie cateva imagini cu MOTO GP- BRNO 2010.

Revenire la reverie

Reveria mea de fapt se refera la ceea ce mi s-a intamplat, reveria mea e revenirea in Cehia.Ultima mea povestire se oprea la Ratoiul satios, restaurantul in care am mancat pe rupte (de fapt asa am mancat in cele trei zile de sedere in Cehia) . De la restaurant, cu burtile pline am luat-o agale pe alei, ne-am dus sa ne fotografiem cu soldateii din garda (sa nu va apropiati de ei prea mult si  sa NU ii atingeti cand va fotografiati. Prietena mea s-a ales cu un raget “go back” fiindca i-a pus mana pe umar pe cand se fotografia cu el. M-am gandit  ca asta avea o nevasta mai geloasa ci nu toti sunt asa isterici.)

La podul Carol m-am lovit om de persoana, am admirat muzicantii stradali care cantau jazz si nu manele, am fotografiat Vtlava si podurile insirate de-alungul firului de apa, am fotografiat statuile de pe pod  si …am asteptat  sa ajung la locul unde se pune o dorinta ca mai apoi sa se indeplineasca. Nu spun ca tot parcursul podului am repetat dorinta in gand, aceeasi ca nu cumva sa imi vina alta porcarie prin minte  exact cand trebuie sa o spun  cu sustinere. Numai ca am ajuns la capatul celaltlat si intreb “unde trebuia sa pun dorinta?” mi s-a raspuns ca am trecut, ca am facut poze exact acolo … numai ca eu n-am stiut. Eu zic ca mi se va indeplini oricum dorinta, am repetat-o tot timpul cat am fost pe pod, implicit si cand am trecut pe langa statuie, o repet intruna chiar daca nu mai sunt in Praga, asa ca trebuie sa se indeplineasca.

Am colindat la picior  tot centrul Pragai, care e o lunga insiruire de capodopere arhitectonice medievale si un continuu motiv de mirare pentru un turist, mai ales pentru unul roman. Relieful avantajeaza mult Praga. Faptul ca dealuri se itesc ici- colo si cladirile frumoase sunt scoase la parada de insusi varful dealului este de mare talent. As aprecia  ca de fapt a fost de mare talent cel care s-a gandit sa pozitioneze  cele mai fabuloase constructii in motul orasului:)

Dupa cum v-am mai zis, pentru ca nu stiu cum se numesc diverse locuri  sau poate exista locuri fara nume pe care eu le-am fotografiat pentru frumusetea sau pentru incantarea pe care mi-au provocat-o,ca o sa iluzestrez Praga prin… ilustratii (va rog sa apreciati originalitatea proprie, precum un tremur al mainii sau vreun cap taiat. Gumeam acum).

Ne-am tot scurs catre masini, ne-am urcat si am tot mers. Directia?Brno. De fapt, asa am crezut, pana la urma am vazut ca destinatia finala a fost Prostejov.

Traseul Praga- Brno- Prostejov iti confera calm, e precum un cantec de leagan sau, mai degraba, precum un leganat. Aceasta parte a Cehiei este impanzita de dealuri line, iar drumul, reprezentat de autostrazi bune, deranjant de bune pentru un roman, te leagana domol dupa cum te duc curbele largi.  Din loc in loc, soseaua te poarta prin padure si mai taie din puterea soarelui, care, la acea vreme, era oricum mult mai bland cu cehii din Cehia fata de cum era soarele cu romanii din Romania.