Tara mea cu ochi frumosi printre randuri

Am vazut niste poze superbe cu maci pe blogul turistului cujean, asa ca mi-am propus sa fac o pauza de la orasul luminilor si sa pun niste poze pe care le-am facut cu vreo doua saptamani inainte de mica excursie la Paris. Sunt niste poze din camp, undeva aproape de orasul Oltenita- orasul unde la intrare este intampinat de vaci la pascut-  loc unde m-am oprit pentru campul de grau cu bordura de maci si musetel.

This slideshow requires JavaScript.

Din varful lumii si in centrul ei. La Tour Eiffel

Deasupra lumii si o lume sub tine

Poate nu eram in varful lumii, dupa cum nu eram nici buricul Pamantului, dar privelistea Parisului din varful turnului Eiffel a fost o mare cucerire personala. Am simtit ce inseamna cu adevarat maretia. Am vazut grandoarea, acea grandoare conceputa de o minte de vizionar si de niste maini iscusite.

Ziceam ca la baza turnului, dupa ce am stat o perioada buna la coada [de fapt am mai stat la o coada de doamne, dar aia s-a rezolvat repede si in timp util :D  ] pentru a vedea Orasul Luminilor, fie si de la ce al doilea nivel al turnului. La casa, unde se afla o doamna foarte amabila care a acceptat si chiar nu a schitat niciun gest la convorbirea noastra jumatate in engleza jumate in franceza, ci a fost la fel de indatoritoare, am aflat ca putem urca pana la cel de al doilea nivel, iar de acolo am putea urca pana in varful turnului, daca se remediaza defectiunea ascensorului.  In mod normal si firesc am acceptat varianta,timpul nostru era foarte valoros, iar nerabdarea era ametitoare.

Nu am coborat la primul nivel, nici macar nu avea rost sa ne sinchisim sa facem asta. Tentatia si aspiratia inaltimii era mult prea mare pentru a ne limita la primul nivel al turnului. Acum, daca stau sa ma gandesc in urma, nu era prea jos nici acolo, dar ascensiunea intre pilonii aceia maronii, grosi, solizi, prinsi in nituri uriase, in zig zag, intortocheat, dar ordonat, conferind stabilitate si siguranta, te faceau sa iti doresti sa urci mai sus si mai sus. Tentatia inaltimii este uimitoare…

Am ajuns la cel de al doilea nivel al turnului, care de fapt este pe interior un mic cartier general al suvenirurilor Eiffel sau pariziene, un mic cartier suspendat cu restaurant, magazine, toalete etc.de fapt, nu exagerez. de fapt, se pare ca in turn lucreaza 500 de oameni. Aici am coborat alaturi de ceilalti 40-50 de calatori cu liftul . Nici ma car eu, guraliva in litere scrise, nu pot descrise nu pot descie ce am simtit sau  care mi-a fost senzatia sa vad orasul de sus, chiar si de la acel nivel.

Dupa ce am hauit indelung uitand in gol spre orasul plin si viu- este un indemn sa vedeti Parisul , desi nu am niciun contract cu vreo agentie de  turism- am petrecut timpul din magazin de suveniruri, in alt magazin, mancand – dupa cum am mai zis imi cam place mancarea- cascand ochii la multimea adunata deasupra Pamantului, dar inca departe de nori. Asta, pana am vazut o noua coada formandu-se.  Coada la care am aderat si noi cu succes, fiindca era clar ca se urca mai sus.  

Am urcat. Nu sunt atat de tehnica incat sa descriu traseul. Nici macar atat de impartiala. Am avut senzatia ca nici macar pasarea nu ajungea atat de sus. Despre musca nu putem vorbi, nu putea fi atat de temerara… Iar cand am ajuns sus nu am putut comenta mai mult decat “uluitor”. Poate doar Sena, la picioare -extraordinar, am un fluviu la picioare- imi confirma “adevarat.”

This slideshow requires JavaScript.

Exista doua genii in turn, doua genii bune: Edison si Eiffel. Sunt doua genii care te cheama acolo sus si iti spun ca evolutia continua. Ascultati-le chiar daca geniile din turn sunt fabricate.

Sa zic ca e romantic in turn e prea putin. Este romantic, este impresionant, este vizionar, este evolutiv, este o marturie a ceea ce suntem si a aspiratiilor noastre spre mai sus si spre mai bine, fie si prin metale grele:D

Les Jardins du Luxemburg… si un varf de turn

Am promis ca voi continua si iata ca ma tin de cuvant. Am tot mers spre gradinile Luxemburgului cu metroul in fine, un fel de tramvai, altfel decat tramvaiul nostru fiindca se deplasa prin subteran. Nu a fost greu sa remarc infrastructura generoasa  de  transport public, dupa cum mi-a facut placere sa observ figurile relaxate ale pasagerilor, turisti sau nu.  Daca la noi in Romania,  am observat mai ales figurile incrancenate ale oamenilor pe strada, in metrou, tramvai sau la volan, iar mai apoi, in Paris,  in parc si oriunde am vazut niste fete relaxate, pline de viata, vii si vesele. Gradinile Luxemburgului este de fapt un parc gigant, decorat atat cu plante  exotice,  verdeata de orice gen pana la urma, o multime  statui care inconjoara un lac pe care vietuiesc tot felul de pasari.

Veselie pariziana, fotografiata de pe Arcul de triumf

 Mi s-a parut foarte haios cum au separat statuile damelor de cele ale masculilor. Si cum stateam eu si ma zgaiam la statuia Mariei Stuart,aud in spatele meu un nea caisa carcotind englezeste .   Individul ma atentiona ca Maria Stuart era de prin Scotia. Da, stiam de aceea ma distram ca francezii – frantujii, cum ar fi zis bunica mea - si britanicii in general s-au  “pupat” de-a lungul timpului mai degraba formal, iar pe aceasta Marie de Stuart, daca imi amintesc bine, au pupat-o cu o ghilotina in dinti.

Cand si unde mai scapam de aceasta imagine?

Am fotografiat prin parc ca un mic chinezoi, de fapt o chinezoaica, nu atat de mica fiindca am inceput sa pruind forme rotunjoare de cand am inlocuit tigarile cu nuci, si apoi m-am intors la o … bere. O bere in gradinile Luxemburgului! Neam de neamul meu nu a visat ca voi face asta (desi trebuie sa recunosc ca nu sunt prima din al meu neam care sa se plimbe prin les jardins). Poate ca nu era tocmai potrivit la bere un croissant, dar m-am dus sa cumpar unul de la terasa la care ma aflam je n’ai plus madam. Sa dea dracii! Vroiam si eu una bucata din renumitul, comestibilul, foiosul foitagist croissant si voi nema! ce mi-a placut in gradini? Pai gradinile integral! Si apoi oamenii care nu au niciun stres. O doamna citea ziarul rastignita pe scaun  din cornier, un individ rezolva niste mega probleme de matematica sau fizica, poate chiar reinventa teoria cuantica, o fatuca citea “dintr-o nu stiu care” carte, o alta isi lua masa… cam asta era atmosfera in tot acest parc urias si frumos ornamentat.

Spre Turnul Eiffel ne-am deplasat cu 6,  tramvaiul -metrou subteran. Sa zic ca m-am mirat auzind o cerseala intr-o franceza cu accent de Ferentari? As minti, nu nu m-am mirat sa le vad si sa le aud pe ale noastre cu al de “da-mi si mie”.

Colosul metalic l-am vazut de la o distanta considerabila. De fapt,  turnul Eiffel poate fi vazut de oriunde din Paris, ai senzatia ca este un gigant dominator care va veni peste tine si te va pedepsi daca nu esti cuminte si nu iti vei vedea de treaba fiindca el vede si stie tot. Este firesc sa simti astfel cand te gandesti ca este nu mai jos de 327 de metri si cantareste 10.100 tone! Impresionant, nu? In fata lui esti o furnica, una din miile care stau cuminti la coada sa ii vizioneze structura metalica pe interior, doritoare sa vada lucrurile de la intaltimea Intaltimii Sale. In spatiul verde de la picioarele sale cracanate, maronii si zdravene- a se citi imens, colosal, uriesesc; de-a dreptul mirobolant- se intindea o mare de oameni care isi dorea sa il viziteze turnul. Si noi, gasca prin ea.  Ne asezam la coada unde toata lume astepta de buna voie si cu buna dispozitie sa ajunga la biletele mult visate. Noi romanii avem o cultura aparte a cozii, a asteptarii in rand, pentru apa, papa si alte cele, ale gurii sau nu, asa ca am asteptat disciplinati si pentru hartiile care vindeau visuri- tichetele de acces pe turn. Nici macar anuntul de pe afisajul led, care ne anunta ca temporar se poate urca doar pana la nivelul 2, nu ne-a facut sa dezertam. Am ramas acolo pe baricade sa vedem ce se poate vedea.

Inaltimea Sa- Turnul

E cam tarziu, continuu maine

PS: faza nostima a zilei? tricoul meu . Am avut un tricou galben pe care scria Brasil, chiar in ziua in care Brazilia avea un meci in Cupa. M-am trezit ca fac parte din marea comunitate a purtatorilor de tricouri galbene inscriptionate cu verde “Brasil” , ca un pustiulica cu mutra de gigolo- care se pretindea avocat- ma abordeaza in portugheza. Am vazut purtatori de tricouri care vorbeau bulgara, rusa, portugheza,  spaniola sau limbi neidentificate- d’aia veniti cu OZN-ul sa vada turnul si sa poarte  tricouri galbene. Cool, nu?

Apropos, prea ocupata cu Parisul, nu stiu ce a facut Brazilia in acel meci.

Brasil - eu decapitata din comunitatea Brasil

Brasillllllllllllllll

Paris j’arrive. L’Arc de Triomphe de l’Etoile

L’Arc de Triomphe de L’Etoile 1810-1836

 

Nu am mai scris in ultima vreme, mare parte din cauza schimbarilor de tot felul, pe care le-am perceput in general de rau augur . 

In acest context naspa, niste zani buni imi flutura pe la ureche un suier placut : “Plimbare” .De data aceasta plimbarea era la Paris. Imi doream mult o schimbare de peisaj, imi doream din suflet o iesire si sa imi petrec mai mult timp intre prieteni, dar  Paris era prea mult chiar, asa ca am reactionat in consecinta, zicand cu o voce blazata “bine fie, mergem la Paris”. Abia a doua zi cand prietena mea m-a sunat sa ii spun numele intreg si sa imi ceara o copie dupa CI am inteles ca nu e de saga, ca excursia la Paris se intampla.  Certitudinea a venit  in mintea mea abia la check- in pe Henri Coanda. Paris j’arrive. 

Aeroportul Charles de Gaule este un monstru fata de Otopeniul nostru, unmonstru zambacios si foarte bine organizat. In prima cafenea in care am intrat in aroport m-am distrat. Tipul de la bar, un negru haios, ne intreaba  de unde suntem. Cand ii raspund Romania el scoate un “aaaa Sofia”". E bine si asa, bine ca nu ne-a trimis in Kinshasa. Urma sa ne cazam in buricul Parisului,  la Arcul de triumf L’Etoile si am ales sa mergem cu taxiul pana la destinatie. Am prins un codalau de zile mari la intrarea in Paris, dar se merga civilizat fara crize injuraturi sau arme intrafic. Ce m-a surprins in mod placut? Modul in care sunt constietizatisi respectati in trafic motociclistii. Soferii de pe prima banda merg pe partea extrem dreapta a benzii, cei de pe banzda a doua merg chiar pe centru, iar pe banda a treia soferii tin mult stanga, astfel formandu-se doua culoare largi pentru motociclisti. 

 

Plecarea a fost din scurt, asa ca nu am avut timp sa imi formez cine stie ce asteptari. De fapt nu aveam niciun fel de asteptari, desi auzisem pareri pro si contra Paris. Una dintre prietenele mele aflata in grup fusese chiar recent si parea indragostita de oras. Asadar se numeste orasul indragostitilor fiindca turistul se indragosteste de el, de oras. 

Dupa ce ne-am cazat, in mod normal si firesc, am mers sa mancam. Am ales o braserie aflata in apropierea arcului de triumf, ne-am inghesuit la mesele mititele si am comandat care mai de care. Personal, am ales unul dintre meniurile zilei, constand in carne de vitel si cartofi cumva- foarte delicios acest cumva- si, bien sur, vin.  Francezii chiar stiu sa manance , asta am observat de-alungul sejurului in marele oras. Friptura mea era usor in sange, iar cartofii aveau o aroma si un gust aparte.  Se mananca bine, iar mesenii, turisti si localnici aleg terasele  intinse pe trotuare pentrui a viziona spectacolul strazii . Si, bien sur- encore meme, pentru a-si arunca mucurile de tigara pe toata suprafata birtului, pentru ca in Paris nu se fumeaza in incinte. Zic sau cred ei.  

In timp ce mancam, am analizat vestitele parcari pariziene si  rapandulele din parcari. Asta nu fiindca masinile ar fi fost prea vchi, dar fiindca toate erau lovite sau cel putin zgariate. Masinile din parcare pareau inghesuite una in alta. De fapt, nu pareau, ci erau inghesuite una intr-alta. 

 

Dupa ce ne-am indopat bine, am purces la si in Arc. Acum fac o paranteza. Ar trebui sa existe un avertizment , in Paris  totul se plateste, iar intrarile  si tichetele de acces in obiectivele turistice aflate in orasul luminilor nu sunt deloc ieftine. Revin la calatoria in arc.  Arcul este o salba de sculpturi si detalii florale sau geometrice simetrice, de basoreliefuri bine realizate si  restaurate, continuandu-se cu o lista de nume.  Am intrat si am urcat o scara intortocheata, in forma de cochilie de melc pe care am urcat, am urcat si am tot urcat pana am ajuns in partea superioara a arcului, parte ce gazduieste o istorie interactiva a arcului si pozitionarea pe glob a altor arcuri de trimf si magazine cu suveniruri nesfarsite. 

Detaliu basorelief arc

 

  

Scara interior L’Arc de Triomphe de L’Etoile

 

Odata iesit la lumina, umerii arcului iti ofera posibilitatea sa privesti de jur imprejur frumusetea orasului luminii. De sus poti vedea renumitul Champs Elysee, turnul simetric la Defanc, la Tour Eiffel, o portie frumoasa din orasul cu cladiri frumoase si plin de piese arhitecturale necunoscute, dar extrem de interesante. Am petrecut o buna bucata de timp pe platforma arcului, bucurandu-ma de  ineditul imaginii oferite – parca era google earth live: D- dar si de turnul Babel existent pe suprafata turnului. Doua nemtoaice mancau cate un sandvis, un grup de chinezi fotografiau neincetat, niste americani divagau aiurea, englezi erau pretutideni… Toate astea intamplandu-se in 2010, la 50 m inaltime de la sol si pe platforma unui edificiu inceput in vremea lui Napoleon. 

imagine din arc

 

imagine din arc

 

 La coborarea din arc am trecut pe langa mormantul soildatului necunoscut – le tombeau du Soldat Inconuu- si am continuat turul Parisului indreptandu-ne, bine sur, spre Turnul Eiffel care se vedea atat de ispititor de pe Arc. 

Le tombeau du soldat inconuu

 

Turnul Eifel vazut de pe Arcul de triumf

 

http://vorbepe.wordpress.com/2010/06/20/paris-jarrive-larc-de-triomphe-de-letoile/

Călătorie de weekend

Călătoria de weekend a devenit de fapt călătoria de weekend  -aici gândisem un zâmbăcios, dar cum nu am schimbat nenorocirea de tastatură, rămân cu gândul. Alt smilei . -  Cum sunt o doamnă,una cam stresoasă în ultima vreme, ce pălăria mea de doamnă, am fost la ultima fiţă în materie de terapii: terapia prin shopping. Ce mai la deal, la vale, am fost o tură scurtă la shopping în străinătate.Sunt tare, nu?  aici încăpea un nou zâmbărici,care o să apară după ce mă voi învrednici ca în turele de cumpărături să iau  o tastatură nouă.

M-am urcat pe calul meu vânjos  care numără vreo 11 cai putere şi vreo 125 de cmc şi m-am oprit după  vreo 65-70 km de mers, în ţara vecină.  Am avut o oprire scurtă la vamă. vamesul bulgar “unde?” eu “la Ruse” vameşul “ţingură? Acolo e limba am gândit eu, dar i-am răspuns că da, merg să beau o cafea la Ruse. Mi-a dat drumul să plec. Omul nu vroia să şicaneze, dar era curios, fiindcă era a doua oară când mă vedea pe acolo într-o perioadă de două săptămâni. Ce noroc pe mine să nimeresc pe aceeaşi tură.

Am ajuns în străinătate, la Ruse şi m-am ameţit puţin pe nişte străzi cu sens unic  că nu am nimerit  din prima locul unde mai parcasem  anterior- ce ameţită- şi m-am pus pe colindat prin magazine şi pe tocat nervii vânzătoarelor. Nu am talente de genul ăsta, talente de scos oamenii din sărite, dar acum chiar aveam de gând să pierd vremea şi să văd ce mi se potriveşte, iar in final sa cumpar niste opinci ceva.

În primul magazin cer în engleză o pereche de sandale numărul 35. Citesc în privirea pierdută a vânzătoarei că nu m-a înţeles aşa că îi zic neaoş  româneşte “treişinci”. Na ca  asa pricepu. A luat vreo trei perechi de sandale si mi le-a asternut la picioare. Pe unele le-am exclus din start. Nu vreau sa ma simt pizti  din cauza infatisarii sau a tinutei, asa ca am trecut la chestii mai comode, nu mai sexoase. Am tot zis asta nu , asta nu , asta nu pana am am extenuat-o pe vanzatoare care a ridicat mainile si le-a lasat pe langa corp, semn de neputinta si ca mai mult de atat nu poate face. I-am multumit in romaneste doar asa am vazut ca pricepe si am intrat in urmatorul magazin.

Am tot repetat povestea. Nu ma cunosteam. De obicei, in calatoriile prin magazinele bulgaresti, imi era rusine sa ma descalt fiindca efectul bocancilor in combinatie cu o zi calduroasa de vara este aproape evident si cu siguranta neplacut. Dar nu de data aceasta, pe cand eram determinata sa vad tot ce se poate vedea si sa probez tot ce se poate proba.

Dupa ce am terorizat cateva vanzatoare, m-am oprit intr-un magazin “latika”, daca imi amintesc bine. Erau mai multe sandale cu talpa ortopedica care pareau foarte comode, asa ca m-am oprit direct la acel raft. Din cele doua vanzatoare, una bunghea binisor engleza, iar fata s-a chinuit sa imi faca pe plac. Imi era greu sa fiu un client dificil, fiindca ele erau extrem de indatoritoare, dar cerinta si pretentia mea, ma faceau imposibila. Cerinta mea era un numar 35- sau 36 cu un clapod ingust - iar pretentia era ca botul sa fie acoperit, sa semene mai mult a pantof. fetele alea mi-au dat o lectie la cum ar trebui tratat un client. Pana la urma am gasit niste chestiute foarte faine, care mi-au placut la maxim, la un pret minimal : 54 leva – mai putin de 110 lei Am vrut sa platsc cu cardul, numai ca porcaria mea de maestro, emis de o banca cu nume de fitze si atat, nu a mers. Ma asteptam la asta, nu am putut sa platesc cu acel card nici in Carrefour Romania, era de asteptat sa nu il accepte in tara vecina . Mai aveam niste leva din vizitele mele anterioare in Bulgaria, dar nu imi ajungeau. Asa ca am mers la  casa de schimb si am schimbat direct din lei in leva.  Fain nu? oare invers e posibil? Oare la noi se schimba din leva in lei?

Prin plimbarile mele intre magazinele de incaltaminte am vazut intr-o vitrina o rochie movalie. Aveam pantofi, ma calmasem, asa ca m intrat sa o probez. Aici e o mare moda cu movul. Recunosc ca am intrat la o mare plezneala si cu niciun gand de cumparatura, imi placuse rochia aceea cu aspect de anii ’30 si atat.  Dar am probat-o  vanzatoarea a inceput sa zambeasca favorabil si imi tot comenta intr-o engleza slava “biutiful”,incat m-am lasat convinsa si  din restul de leva tocmai schimbati mi-am luat si rochie.

Dupa rochie a urmat inghetata. Au astia o inghetata extraordinar de buna. Este vanduta la un chiosc stradal, se cumpara la cupa si se vinde la gramaj. Nu asta e minunatia, ci gustul. Spre exemplu in inghetata de ieri am simtit bucata de zmeura, ci nu aroma. Toata  sfaraiala: 2.14 leva. A urmat terasa, cred ca se numeste Papagala. Alta ieftineala : o cafea, un fresh si o apa vreo 4 leva.

Am intrat si in magazinul din centrul . Am cumparat doua stickuri, un sampon si o apa, alti 15 leva. Aici trebuie sa comentez putin. Am stat la raftul cu sampoane indelung, gandindu-ma si analizand ce sampon sa cumpar. Pana la urma am cumparat un sampon pe care scria hair repair si pe care de abia acasa l-am vazut ca e pentru blond. Eu nu-s blonda. Nimeni din familie nu are parul blond, cred ca neuronul meu s-a vopsit intre timp. Dar atata am invartit si am innebunit bidoanele de plastic cu sampon in ele, incat nici eu nu mai stiam la care ma uitasem si despre care am zis asta. La final am zis, gata, am stat cam mult – ma apucasera regretele- si m-am carat. Bineinteles cu tot cu samponul pentru par blond. Mi se cam luase si de haladuiala si mai ales de fataiala de cumparaturi. Ultima achizitie o demonstreaza din plin - semnul exclamarii si zambarici.

Ultima achizitie din Bulgaria, ca imediat ce am trecut podul m-am oprit la tura scurta de cumparaturi in Duty free. Ei, uimire, preturile s-au marit si acolo.  Am tot dat bice si am ajuns acasa.

Scapat simboluri, sa ma aplec?

Presedintele Romaniei a scapat tricolorul pe jos. Pe atunci s-a aplecat, cu toate durerile de sciatica  si  sulele din spate si a adunat steagurile. Acum a scapat tara, nu in iarba, ci in mocirla. Oare se mai apleaca sa o ridice?

Foto: revista Kritik

Vreau sa fiu copil cuminte

Stimaţi si scumpi copii,

Vă rog să luaţi în considerare prezenta candidatură la postul de copil cuminte. Aplic la acest post pentru că sunt conştientă de importanţa jocului în viaţa noastră şi dezavantajul maturităţii.  Vreau să mă trezesc dimineaţa şi să merg la grădi,unde să mă aştepte micul dejun, promit că să mănânc unt cu miere şi o să beau o cană cu lapte cald . Îmi doresc să sar coarda şi şotronul şi să evoluez la sol ţopăind neîncetat, să fac pe cântăreaţa cântând la mânerul corzii. La prânz promit că voi mânca tot, ba mai mult o să ţip în gura mare “mi-e foame” şi voi savura fiecare firimitură fiindcă ştiu ce înseamnă a găti şi valoarea bucatelor.

Dimineaţa înainte de a merge la grădi, mă voi spăla cuminte pe dinţişori, fiindcă vreau să am dinţi albi şi curaţi şi nu vreau ca atunci când voi fi mare să spun într-una”dinţii ăştia mă costă o avere” sau “vreau să mănânc, dar nu am cu ce”.

Dincolo de orice glumă, e frumoasă copilăria, e frumos să te bucuri de copilărie, e bine să nu uiţi niciodată ca ai fost copil, după cum e bine să mai copilăreşti la maturitate.

La mulţi ani tuturor copiilor

 La mulţi ani tuturor copiilor din noi