Seara trecuta am inceput sa recitesc “Cavalerii” de Ioan Dan. Pentru mine Cavalerii este eterna reintoarcere. Am citit-o de nenumarate ori si de fiecare data am savurat fiecare rand. Umorul este fin, dar romanesc, portetele sunt pitoresti, eroii sunt fantastici, dar in acelasi timp reali prin romanismul pe care il degaja. Avem locuri pitoresti, eroi viteji si haiosi si o istorie scrisa prin sacrificii.
Ma distreaza Caravana si limbutia lui. Zambilica, armasarul, care arata nici a cal, nici a magar si care se adapa cu vin e si el erou de poveste, situatiile sunt fie tensionate, fie hazoase, dar scrise foarte fain. Exista o pofta de viata si bucate tipic romanesti, iar chiolhanurile eroilor nu au nimic grotesc sau agresiv. Pana si numele sunt bine alese : Cae Indru, Ducu cel Iute, Chirila Zece Cutite, Tufanel, Caravana, Stela…
Aici e una din multele fazele hazoase… si un exemplu de palavrageala tip Caravana.
http://www.wattpad.com/98853-Cavalerii-Ioan-Dan?p=9 http://www.wattpad.com/98853-Cavalerii-Ioan-Dan?p=10
Da:) si eu le recitesc mereu cu placere. Cred ca sunt singurele carti care nu si-au pierdut farmecul si le simt la fel acu la “batranete”, ca in copilarie sau adolescenta.
Ma distrez copios de fiecare data cand le citesc. Sunt anumite scene descrise cu atata haz incat, chiar daca ai mai citit inainte, nu poti sa nu razi.
Mi se pare extraordinar să aflu că, totuşi, mai există cunoscători ai romanelor lui Ioan Dan. Da, şi eu sunt fermecat.
Pingback: Costache Caravană se întoarce | Călin Hera. PA-uri şi mirări·