Ghici cine vorbeste

De cand am auzit despre afisajul electoral cu “Traiti bine?” m-am intrebat al cui este. Oaresce intuitie ma conducea pe drumul corect. Astazi mi-a picat in mana un fluturas  care ma intreba cu umor negru daca traiesc bine. Cu litere mititele, pe verso, este mentionat ca este tiparit de catre TIPART MEDIA & ADVERTISING,  la comanda Aliantei PSD+PC.

Ok, acum cand stiu cine ma intreaba raspund prin :   DAR VOI?

Sa aplauzi sau sa plangi?

Tocmai am vazut scena finala a lui Gheorghe Dinica la Teatrul National. A iesit purtat pe umeri de actori. Admiratori, cunoscuti sau nu, i-au aplaudat indelung iesirea. Apropiati sau nu i-au plans plecarea. Altii aplaudau plangand.  Sa plangi sau sa aplauzi? Sa plangi pentru ca a murit? Sa aplauzi pentru cum a trait si pentru ca a trait lasand ceva memorabil in urma?

Nu am putut aplauda in fata televizorului, desi a fost o viata care  merita aplaudata.  Am plans, in schimb, fara sa vreau pentru un om pe care  l-am vazut  pe sticla si o singura data pe scena. Daca as fi fost acolo as fi aplaudat plagand. Pentru cum si-a trait viata si pentru acea viata frumos traita care nu mai este. In urma ramane ce a construit.

Glumele englezesti ale lui Jeremy, negustate de unii britanici

Sunt cam satula de stirile de campanie, de santaj, de lauda de sine, de preveziuni prapastioase  etc, asa ca m-am mutat sa mai spicuiesc din presa de pe insula, doar sa mai scap de media apocaliptica damboviteana.

Mi-au cazut ochii pe stire  de astazi despre Jeremy Clarkson, pe care utilizatorii l-ar plati pentru articole (nu cu o avere, dar pe criza chiar si  10 pence e ceva!) si am continuat sa citesc articolele cu acelasi subiect.

Ofcom-ul, un fel de CNA  al britanicilor, a cenzurat din emisiune niste spoof-uri facute de Jeremy si James pentru VW Scirocco in ultimul episod din seria a 13 a.  Indivizii de la Ofcom au primit 50 de plangeri de la spectatori, toate  la adresa glumelor morbide, englezesti, cu mult sange facute de haiosul si traznitul Jeremy Clarkson.

Cum eu sunt un fel de Alinuta, m-am distrat!

 

Articolul se  afla aici: http://www.guardian.co.uk/media/2009/nov/09/top-gear-criticised-spoof-car-ad

Cometariile la articol demonstreaza ca britanicii  au inca simtul umorului.

Intrebare si raspuns

Gratuit la teatru

Pe 28 octombrie, incepand cu ora 10.00 pm, teatrele din capitala culturalizeaza bucurestenii moca.

 

Teatrul Odeon

Ionesco 5 piese scurte

 

Teatrul de Comedie

Sunt un orb

 

Teatrul Mic

Poimaine alaltaieri

 

Teatrul Foarte Mic

Ma tot duc adaptare libera dupa W.Shakespeare

 

Teatrul Act

Capra sau cine e Sylvia?

 

Teatrul Luni de la Green Hours

Sta sa ploua

Undo 90 dupa Do Over

Teatrul Montage la Galerie

Trei nopti cu Madox

Lulu’s Room

Stage Psychosis

Dance a playful Body

40 de ani; 1,725 miliarde utilizatori

Am primit un newsletter,  printre sutele zilnice, de la Internet World Stats.  Informatia interesanta pe care am retinut-o este aceea ca, in 40 de ani de existenta, Internetul a “produs”  1.724.793.741 utilizatori.  Potrivit aceleiasi surse, cifrele, estimate la 30 septembrie 2009, indicau o rata de penetrare de 25,5%.

Cei mai “dotati” sunt nord-americanii cu o rata de pentrare a Internetului  de 74,2%, cel mai nasol stau africanii cu 6%.

pe net nu exista violenta fizica in manifestarile antiglobalizare!

“Din succesuri în succesuri, către marile progresuri!”

Pornind de la site -ul de campanie al lui Traian Basescu, binevoitorii au lansat unul similar, de o mare caterinca.

de ce ti-e frica pasarica? http://www.traianbasescu.org

Romania: Land of Choice sau No comment?

Intr-o tara aflata in crize (economica, politica si chiar sociala) s-a platit  o galagie de bani pentru difuzarea, pe  canale internationale de televiziune , a  spotului “Romania Land of Choice” . Pestisori zburatori, bigamie, cluburi cu fatute impopotonate si imagini spectaculoase ( realmente spectaculoase- dar care nu pot fi vizitate in conditii onorabile decat de demnitari,  dotati cu  masini cu girofar sau elicopter la scara, altfel turistul simplu risca sa isi petreaca jumatate din sejur in masina). Asta e imaginea Romaniei- “Land of choice”.

In ultima luna tara  Land of choice a devenit tara lui No comment. In aproximativ o luna, Euronews a difuzat de doua ori la rubrica “No comment”  imagini cu Romania reala. O Romanie a nemultumitilor, a oamenilor revoltati care ies in strada, care isi plang oful si isi cer drepturile, a sindicalistilor adunati cu miile, a fermierilor cu fete muncite care spun ca vor muri de foame daca nu primesc subventiile. Romania a devenit head news pentru  instabilitatea politica. Romania ofera, tot pe Euronews, imaginea unei tari a accidentelor feroviare.

Cat de eficient este spotul “Romania Land of Choice” cand toti banii investiti in difuzarea acestuia sunt anulati de imaginea Romaniei reale, difuzate sub greutatea cuvintelor “No Comment”?

Oare tot mogulii romani sunt de vina pentru difuzarea acestor imagini, interesele de gasca romanesti comploteaza si ofera reprezentatii  denigratoare impotriva actualei puteri? De acord domnule presedinte. Nu ne mai uitam la posturile de stiri romanesti pentru ca acestea deformeaza realitatea. Ar trebui sa aruncam televizorul pe fereastra pentru ca televiziunile straine ne arata aceeasi imagine cruda? Sa ne uitam la un program de divertizment precum “Nu te pune cu blondele!”. Dar acest imperativ ne duce cu gandul tot la buletinul de stiri si la Romania Land of No Comment.

Studii moca

Sage Publications are o noua “sesiune” de culturalizare oferind acces gratuit la studiile Sage pana pe 31 octombrie. Studiile sunt din toate zonele stiintifice si sunt intocmite de oameni de stiinta din intreaga lume.

Spor la citit!

http://online.sagepub.com/

Hrană pentru suflet şi hrană cu suflet

A trecut ceva timp de când nu am scris,  povestea s- a întrerupt, dar parcă ar trebui să continuu.

Se lăsa seara peste munţi şi era cazul să tot mergem. Din faţa cabanei  Floare de Colţ pleca cel mai haios alai de nuntă. Pe maşina gigant a mirilor se vedea afişul cu proaspăt căsătoriţi, iar zgomotul zăngănelelor atârnate de maşină abia se făcea auzit, acoperit fiind de huruitul huidumei care se lupta cu drumul stâncos. În rest nici ţipenie, nicio creatură în jur şi nici nu a mai apărut nimeni. Era cel mai tare alai de nuntă pe care l-am văzut vreodată şi nu cred că voi mai vedea curând unul, care să îmi placă la fel de mult!

Din întuneric, la un moment dat, a început să  sclipească ceva. Luna se lăsase peste lacul Bolboci, iar lumina ei reflectată peste luciul apei, ieşea parcă din adâncuri.  Aruncate pe cer se vedeau stele, nori umbroşi ieşeau din munţi, pierzându-se, mai apoi, între alţi munţi. Ocolim lacul,  trecem pe sub cheile Tătarului  şi mergem tot înainte ca pionierii.Nu mai era mult până la hotel.

Hotelul era în renovare, aşa că am făcut echilibristică cu bagajele până la o uşă,  ne-am aruncat genţile pe acolo,  ca mai apoi să intrăm, cu mâinile în buzunar, pe alta. Am recuperat bagajele şi am urcat. Cu excepţia fetei de la recepţie cu care ne-am conversat la cazare, hotelul părea gol, numai noi ce mişunam pe acolo. Cu siguraţă pe nivelul la care ne-am cazat eram singuri, aşa că,  lăsând uşile larg deschise, ne-am foit dintr-o cameră în alta fără stres. Eram veseloşi şi, implicit, puţin  (doar puţin!)  gălăgioşi, aşa că un hotel “pentru liniştea noastră” pica perfect.

A doua zi urma să dăm  curs invitaţiei Ginuţei la ciorba de potroace.  M-am îmbarcat în maşină cu proaspăta mireasă şi am tot mers. Atât monstrul cu patru roţi, cât şi şoferiţa-  dădeau din pinteni peste coclauri fără nicio sinchiseală.După ce trecem prin Cheile Tătarului, ocolim lacul Bolboci, parcurgem acelaşi drum spectaculos în care nuanţele de verde, auriu, gri  şi albastrul cerului se amestecau spectaculos. Era o zi figuros-luminoasă, chiar dacă, în depărtare, un cer negricios, aducător de ploaie, poate chiar de iarnă, ameninţa Omul Bucegilor.

Hă, hă, hi, hi,cu  poveşti şi impresii de cu o zi înainte, am ajuns la Floare de Colţ. Ginuţa ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg şi cu “mânca-v-ar mama”, o întâmpinare din aceea sinceră şi plină de căldură, fără formalism de umplutură, care îţi umple sufletul.  Înăuntru călduţ şi bine. Gazdele reaşezaseră mesele mai puţin oficial, ca atunci când aşteaptă turişti, iar atmosfera era cald -primitoare. Cald fiindcă focul ardea vârtos, primitoare, fiindcă  Ginuţa şi Ginel se comportau astfel sinceri şi cu mare bucurie.

Ne-am aşezat la poveşti. Ginuţa are pentru fiecare suvenir din perete câte o poveste, la fel şi pentru fotografiile spectaculoase de iarnă cu muntele înzăpezit, cu Sfinxul troienit, frumos aşezate deasupra sobei. Ginel spune zeci de poveşti despre munte şi cu peripeţii pe care viaţa in munte le oferise. Le începea pe toate şi nu reuşeşte să termine vreuna din cauza limbuţiei noastre şi a nenumăratelor întreruperi. La fiecare întrebare şi întrerupere vine, ca argument, cu o nouă poveste… Oamenii ăştia doi mi-au intrat la suflet! Pentru ei muntele şi vieţuitoarele de acolo sunt mai mult decât mediul lor de viaţă, sunt personaje vii, fiecare purtând o poveste în spate. Vorbesc cu atâta pasiune despre Bucegi, Sfinx, Babe, Om, drumurile dintre munţi, încât te-ai îndrăgosti de toate acestea fără a le vedea vreodată, doar ascultându-i pe cei doi.

Fără a ne opri de la  porţia de poveşti, am continuat cu porţia de mâncare la fel de savuroasă. De fapt, gustoasă de-a binelea. Am început cu o ciorbă, nu de potroace, ci de porcuşor, bună- bună, acrişoară, cu multe legume şi grohăitorul tăiat bucăţele mici, cât să încapă în lingură.  Am ras castronul de ciorbă fără a scoate prea multe cuvinte. Poate doar grohăieli, similare cu ale animalului aflat acum în farfurie, venite din plăcerea de a mă îndopa cu papa cea bună! Au venit sarmalele. Nu am putut să zic că nu mai pot, nici nu m-am limitat la una singură, ci am preferat să îmi mai desfac cureaua puţin. La final mi-am dat seama că exista un ingredient aparte care făcea mâncarea aşa bună, poate cea mai bună mâncare pe care o poţi găsi în vârf de munte: mult suflet.

A urmat o nouă rundă de poveşti,  între timp au venit doi călători. Se pare că cine trece pragul odată la Floare de Colţ se tot întoarce. Unul dintre turişti părea un alt prieten venit în vârf de munte pentru minunatul cuplu şi pentru mâncărica lor bună. Ginuţa a povestit cu entuziasm despre experienţa de a fi naşă, am mai comentat o vreme. A venit timpul să cam plecăm. Prietenii mei nu îşi puteau găsi nişte naşi mai buni, nişte români, mai români de atât.

Locul acesta este miraculos.Oamenii sunt deosebiţi. Deasupra lacului Bolboci, curcubeul ce se ridicase îmi confirma  şi le ura prietenilor mei casă de piatră.